x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorul general din Minnesota acuză patru polițiști de moartea lui George Floyd

Procurorul general din Minnesota acuză patru polițiști de moartea lui George Floyd

04 Iun 2020   •   15:02
Procurorul general din Minnesota acuză patru polițiști de moartea lui George Floyd
Sursa foto: Hepta

Procurorul general din Minnesota a schimbat încadrarea juridică a faptei fostului poliţist care l-a imobilizat pe George Floyd şi a inculpat alţi trei poliţişti pentru complicitate la moartea bărbatului de culoare, transmite DPA.

Uciderea afro-americanului de 46 de ani a declanşat proteste în multe orașe din SUA, manifestanții opunându-se rasismului și a metodelor dure aplicate de forțele de ordine.

Acuzaţiile vin în sprijinul unei cerințe importante a familiei lui Floyd, care a declarat că justiție înseamnă ca toți polițiștii implicați în decesul acestuia să fie trași la răspundere. 

"Pentru familia lui Floyd, pentru comunitatea noastră şi pentru toţi cei care ne privesc, spun că George Floyd a contat, a fost iubit, familia sa a fost importantă, viaţa sa a fost valoroasă şi vom căuta să se facă dreptate pentru el şi pentru dumneavoastră", a declarat procurorul general de Minnesota, Keith Ellison.

Acesta a recunoscut că polițiștii cu conduită necorespunzătoare sunt dificil de condamnat îmn SUA și a cerut oamenilor să aibă răbdare. 

"Facem dreptate prin orice mijloc legal şi etic pe care îl avem la dispoziţie", a mai declarat Ellison.

Derek Chauvin, polițistul care i-a ținut piciorul pe gât lui Floyd timp de circa 9 minute, riscă până la 40 de ani de închisoare pentru omor de gradul doi. Alţi doi poliţişti par să fi fost cu genunchiul pe spatele bărbatului, în timp ce un al patrulea stătea în apropiere, ţinându-i la distanţă pe trecători.

Nu există nicio dovadă că Floyd s-ar fi opus reţinerii şi a fost auzit spunând că nu poate să respire. O autopsie independentă a concluzionat că a murit asfixiat, deși în sângele acestuia s-a găsit fentanil.

Cei patru poliţişti au fost demişi în urma decesului lui Floyd. 

×