x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Profiturile băncilor europene ajung la niveluri RECORD în plină criză economică

Profiturile băncilor europene ajung la niveluri RECORD în plină criză economică

de Redacția Jurnalul    |    04 Feb 2023   •   21:00
Profiturile băncilor europene ajung la niveluri RECORD în plină criză economică

Profiturile băncilor europene au crescut cu 16% în 2022, la nivelul record de 120,8 miliarde de euro, cele mai mari după criza financiară din 2007, arată Bloomberg.

Motivele prosperității sunt majorarea semnificativă a dobânzilor, pe fondul inflației galopante, și înăsprirea politicii monetare care le aduce mai multe venituri de pe urma creditelor.

Astfel că 10 dintre cele mai mari bănci din regiune vor mări dividendele și răscumpărările de acțiuni. De asemenea, se așteaptă ca dobânzile să crească în continuare astfel că estimează venituri mari și în viitor. Însă pericolul este că debitorii ar putea să nu mai poată achita ratele tot mai mari. 

"După mulţi ani de scăderi ale veniturilor, băncile au revenit pe creştere. Aceste evoluţii ar urma să continue anul acesta în zona euro, dar nu vor dura la nesfârşit. Dacă dobânzile cresc la un nivel ridicat, se va opri majorarea veniturilor deoarece reevaluarea se apropie de final sau vom vedea alte efecte negative, cum ar fi depozite mult mai scumpe", a spus Francois Lavier, de la compania Lazard Freres Gestion din Paris.

Rezerva Federală a SUA (Fed) a început majorările de dobânzi înaintea Băncii Centrale Europene (BCE) și spune acum că va încetini ritmul. Însă BCE a decis, joi, o nouă creștere a dobânzii de referință, cu 0,50% și a anunțat că va face același lucru și în martie 2023. 
"Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 50 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 3,00%, 3,25% şi, respectiv, 2,50% începând cu data de 8 februarie 2023", trnamiste Consiliului guvernatorilor BCE.

Băncile centrale din Europa de Est ar putea însă reduce majorările dobânzilor spre sfârșitul anului. 

"Veniturile din dobânzi într-adevăr rezistă. În privinţa efectelor evoluţiei dolarului, simţim că cel mai probabil a atins nivelul de vârf, totuşi vor mai exista efecte asupra monedei euro şi a francului elveţian", este de părere Ralph Hamers, directorul general al băncii elveţiene UBS Group AG.

Raiffeisen Bank a anunţat că venitul net din Cehia a scăzut cu 8 milioane de euro în ultimul trimestru din 2022, după plata unor dobânzi mai mari către clienții care și-au mutat banii în conturi de economii sau depozite cu randamente mai bune. 
Deutsche Bank estimează că veniturile ar putea să scadă în următorii ani din cauza dobânzilor la depozite pe care vor trebui să le plătească clienților. 

"Până acum, majorarea dobânzilor de către BCE a fost mai puternică decât majorarea dobânzilor la depozite", spube Tanate Phutrakul, director financiar ING Groep NV. Banca olandeză stă  destul de bine, clienții persoane fizice constituindu-și depozite de circa 10 miliarde de euro în ultimul trimestru din 2022. 

Totodată, și împrumuturile companiilor au scăzut cu 11% în trimestrul IV din 2022 iar cele pentru credite ipotecare cu 74%. 
 

×
Subiecte în articol: bănci profituri criza economica