x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste explozive în Franța

Proteste explozive în Franța

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2023   •   12:30
Proteste explozive în Franța

Sute de mii de persoane sunt așteptate la protestele de joi din Franța. Este a noua zi de proteste față de reforma pensiilor promovată de guvernanți. Noile reglementări cresc vârsta de pensionare cu doi ani până la 64 de ani.

Sindicatele susțin că protestul de joi va atrage mulțimi uriașe îndignate de „disprețul” și „minciunile” președintelui Emmanuel Macron, potrivit Reuters.

„Cel mai bun răspuns pe care îl putem da președintelui este că sunt milioane de oameni în grevă și pe străzi", a declarat Philippe Martinez, liderul sindicatului CGT.

Greva de joi va afecta grav traficul feroviar și aerian. De asemenea, la proteste vr participa numeroși profesori, angajați de la companiile de salubrizare și de la depozitele de petrol.

Protestele au început în luna ianuarie. La început acestea au fost pașnice, dar furia a crescut săptămâna trecută după ce guvernul a folosit proceduri speciale pentru a aproba proiectul.

În ultimele șapte nopți la Paris și în alte orașe au avut loc demonstrații spontane, cu coșuri de gunoi incendiate și încăierări cu poliția.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: proteste franta