x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin, în vizor. Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni masive contra Rusiei

Putin, în vizor. Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni masive contra Rusiei

31 Ian 2022   •   09:40
Putin, în vizor. Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni masive contra Rusiei

Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, în situaţia unui atac militar împotriva Ucrainei, printre opţiuni figurând inclusiv impunerea de măsuri contra oligarhilor ruşi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.

"Cred că am fost foarte clari cu domnul Putin în privinţa consecinţelor economice care l-ar viza pe el şi poporul rus dacă va invada Ucraina", a afirmat duminică John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, citat de Fox News.

Liderii Partidului Democrat şi ai Partidului Republican se apropie de un acord în Congresul SUA privind un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei. "Cred că vom reuşi să adoptăm acest set de măsuri. Am lucrat în mod sincer, am analizat o serie de opţiuni diverse şi ne angajăm, la nivelul ambelor partide, să protejăm Ucraina şi să îi transmitem preşedintelui Vladimir Putin următorul mesaj: vor fi consecinţe devastatoare", a declarat senatorul democrat Bob Menendez, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Afaceri Externe, citat de CNN. Potrivit unor surse citate de site-ul Axios.com, noul proiect ar oferi Administraţiei Joseph Biden posibilitatea de a impune sancţiuni masive fără prea multe limite procedurale.

FT: Marea Britanie pregăteşte sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi

La rândul său, Guvernul Marii Britanii a anunţat că pregăteşte sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin, potrivit cotidianului Financial Times.

"În prezent, sancţiunile economice sunt aplicate destul de limitat, putem viza doar companii implicate direct în destabilizarea Ucrainei. Încercăm să extindem acest cadru legal, astfel încât orice companie care are legături cu Kremlinul şi cu regimul din Rusia va fi putea fi vizată, astfel încât să nu se poată ascunde nicăieri oligarhii lui Putin sau companiile implicate în susţinerea statului rus. Vrem să impunem costuri economice severe", a declarat duminică Liz Truss, ministrul britanic de Externe.

Marea Britanie a anunţat că va trimite 900 de militari suplimentari în Estonia şi analizează posibilitatea de a mobiliza avioane militare în România şi Bulgaria, precum şi nave militare în Marea Neagră.

Statele Unite şi Marea Britanie avertizează că Rusia pregăteşte un atac asupra Ucrainei, în condiţiile în care armata rusă a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierei ucrainene.

Însă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Occidentului să nu genereze "panică" privind riscurile unui conflict militar, argumentând că, deşi probabilitatea unui atac militar rus există, nu este mai mare decât a fost în 2021.

Preşedinţia Rusiei a respins ameninţările Statelor Unite privind impunerea de sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin. "Sancţiunile individuale nu vor fi dureroase, ci vor fi distructive din punct de vedere politic" pentru relaţiile bilaterale, a afirmat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că nu exclude posibilitatea de a impune sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin în cazul unui atac rus asupra Ucrainei.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, dar Moscova insistă pentru retragerea trupelor din statele est-europene şi pentru oprirea extinderii NATO spre est.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sanctiuni rusia