x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Putin, mai lider decât Obama!” Trump îi cântă serenade șefului de la Kremlin

„Putin, mai lider decât Obama!” Trump îi cântă serenade șefului de la Kremlin

de Şerban Mihăilă    |    09 Sep 2016   •   11:00
„Putin, mai lider decât Obama!” Trump îi cântă serenade șefului de la Kremlin
Sursa foto: VALDA KALNINA/EPA

La doar câteva ore după ce secretarul american al Apărării, Ash Carter, avertiza că Rusia are „ambiții evidente pentru erodarea principiilor aflate la baza ordinii internaționale”, candidatul republicanilor pentru Casa Albă, Donald Trump, își exprima admirația față de liderul rus, Vladimir Putin, văzut drept o lumină călăuzitoare de miliardarul care dorește să devină președintele SUA. 

De-a lungul întregii sale campanii electorale, Donald Trump a dat de înțeles că ar lua în calcul o eventuală recunoaștere a Crimeii ca parte componentă a Rusiei, a criticat constant Alianța Nord-Atlantică, amenințând cu reducerea drastică a implicării americane în cadrul NATO și a cerut ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina. Cu luni în urmă, el s-a declarat extrem de onorat de aprecierile liderului de la Kremlin, care îl catalogase, la sfârșitul anului trecut, drept „o persoană briliantă și talentată”. Miercuri, în mijlocul unei întâlniri televizate, la care au participat veterani ai armatei americane și cei doi candidați la președinție, Trump a uimit din nou asistența, declarând că Vladimir Putin a fost până acum un lider mult mai bun decât președintele american, Barack Obama. El a afirmat că are un respect foarte mare față de ruși și ar iniția „o relație minunată” cu Putin, care „deține un control foarte puternic în țara sa”, unde „are o rată de susținere de 82%”. „Cred că mă voi putea înțelege cu el. Este un lider. Mult mai mult decât a fost până acum președintele nostru”, a spus Trump. 
Candidatul republican, omul rușilor pentru Casa Albă? 
Potrivit analiștilor americani, nu s-a mai întâmplat până acum ca un candidat la președinția SUA să exprime o poziție pro-rusă atât de categorică. „Trump face afirmații despre Rusia, despre Putin personal, total deplasate față de normele utilizate de un candidat, republican sau democrat, ori de un politician din vreunul din cele două partide”, remarcă Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova, citat de BBC. „Este Donald Trump un implant al lui Putin, așa cum se exprimă unii dintre criticii săi? Este agent rus? Acest lucru i-a conferi poate președintelui Putin un credit prea mare. El este puternic, dar poate nu atât de puternic încât să aranjeze alegerile din SUA”, comentează BBC.
 

×