x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin pare să se concentreze din nou asupra regiunii Donbas

Putin pare să se concentreze din nou asupra regiunii Donbas

01 Apr 2022   •   20:47
Putin pare să se concentreze din nou asupra regiunii Donbas
Sursa foto: Hepta

Asaltul rusesc asupra capitalei ucrainene, Kiev, pare să se fi diminuat în prezent, dar luptele continuă să facă ravagii în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, pe fondul unor semnale că aceasta va deveni centrul războiului în următoarele săptămâni, potrivit CNN.

Joi, președintele american Joe Biden a declarat că „până acum nu există dovezi clare că Putin își retrage toate forțele din Kiev. Există, de asemenea, dovezi că își întărește trupele în zona Donbas”.

În aceeași zi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe cetățeni că vor urma vremuri grele în estul țării, spunând că în „Donbas, Mariupol, în direcția Harkov, trupele rusești acumulează putere pentru a lovit puternic. Ne vom apăra”.

„Situația în direcția sudică și în Donbas rămâne extrem de dificilă”, a adăugat Zelenski.

A fost pentru a doua oară în 24 de ore când Zelenski a avertizat asupra extinderii ofensivei rusești în Donbas.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se așteaptă, de asemenea, ca Donbasul să devină un punct central al conflictului.

„Rusia încearcă să se regrupeze, să se reaprovizioneze și să își consolideze ofensiva în regiunea Donbas”, a declarat el joi.

O analiză a ceea ce se întâmplă pe teren în estul Ucrainei susține acest punct de vedere. Sunt blindate și artilerie rusești care își intensifică atacurile și, în același timp, tot mai mulți civili ucraineni fug spre vest.

Când Putin a anunțat invazia la 24 februarie, a susținut că scopul așa-numitei „operațiuni militare speciale” a Rusiei este eliberarea Donbasului de neonaziști și protejarea populației sale de un presupus „genocid” din partea autorităților ucrainene.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vladimir putin