x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Defilarea înfrângerii, de Ziua Victoriei. Putin pune presiune pe armata sa pentru a raporta un succes pe 9 mai

Defilarea înfrângerii, de Ziua Victoriei. Putin pune presiune pe armata sa pentru a raporta un succes pe 9 mai

de Şerban Mihăilă    |    12 Apr 2022   •   07:35
Defilarea înfrângerii, de Ziua Victoriei. Putin pune presiune pe armata sa pentru a raporta un succes pe 9 mai
Sursa foto: Agerpres

Liderul de la Kremlin a numit un nou general la conducerea războiului din Ucraina, iar comandanții săi anunță următoarea fază a unui conflict presărat până acum cu numeroase eșecuri pentru armata lui Putin.

Este vorba despre o ofensivă totală, în încercarea de a cuceri zonele din regiunea Donbas care se află încă sub control ucrainean. Generalii ruși par să simtă presiunea apăsătoare a datei de 9 mai, când Rusia marchează Ziua Victoriei contra Germaniei naziste, iar Putin vrea să iasă în fața conaționalilor săi cu anunțul unui succes de răsunet pe frontul ucrainean.

Forțele rusești au bombardat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe orașe din estul Ucrainei, distrugând un aeroport, o gară și lovind mai multe obiective civile, într-un moment în care războiul se îndreaptă spre o nouă fază crucială. 

Schimbarea cursului campaniei militare și îngrijorarea față de o confruntare la scară largă, pe teren deschis, i-au determinat pe oficialii de la Kiev să ceară din nou Occidentului să intensifice eforturile de furnizare de arme pentru consolidarea poziției Ucrainei pe câmpul de luptă, în perspectiva unor bătălii mult mai grele decât cele de până acum.

În fața unui atac masiv

Ucraina se pregătește pentru un „atac masiv în est”, a avertizat, duminică, ambasadorul ucrainean în Statele Unite, Oksana Markarova, în timpul emisiunii „Face the Nation” de la CBS. Despre forțele rusești, ea a spus: „Sunt atât de multe și au încă atât de multe echipamente. Și, se pare, le vor folosi pe toate. Ne pregătim pentru orice”.

La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a avertizat că, deși Kievul a anunțat succesul în alungarea forțelor rusești din zona capitalei, „o altă bătălie se apropie: bătălia pentru Donbas”. 

Ofensiva rusă ar putea semăna aici cu o campanie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a mai precizat Kuleba, cu manevre militare de amploare, care implică mii de tancuri, vehicule blindate, artilerie și avioane. 

În regiunile estice Donețk și Luhansk, oficialii locali i-au îndemnat pe oameni să-și părăsească locuințele, deschizând coridoare umanitare pentru ca să plece civilii spre zone mai sigure din Ucraina.

În nord-estul regiunii Harkov, autoritățile evacuează orașele Barvinkove și Lozova. În Dnipro, o capitală regională din estul Ucrainei, primarul Boris Filatov a cerut ca femeile, copiii și persoanele în vârstă să plece, notează CNN.

„Situația se încinge în Donbas de la o zi la alta și înțelegem că luna aprilie va fi destul de fierbinte, a spus Filatov. „Prin urmare, avem o rugăminte uriașă: să plece toți cei care au posibilitatea! Este vorba, în primul rând, despre femei, copii și persoane în vârstă, care nu sunt implicate în activitatea infrastructurilor critice”, a adăugat el. 

Mai poate Rusia?

Numeroși analiști militari occidentali se întreabă însă dacă Rusia este capabilă să organizeze acum o nouă ofensivă de amploare în estul Ucrainei. Cele mai recente imagini din satelit, colectate și analizate de „Maxar Technologies”, arată un convoi militar rusesc de circa 13 kilometri lungime, care se îndreaptă spre sud, prin localitatea Velki Burluk din estul Ucrainei, la est de orașul Harkov.

În declarațiile făcute în weekend la televiziunea națională, Vadim Denisenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, afirma că Harkovul „este bombardat practic toată ziua” și se așteaptă o ofensivă rusă în regiune, din direcția Izium.

Experți militari și oficiali occidentali au speculat, de asemenea, că generalii lui Putin simt presiunea de a oferi Kremlinului rezultate palpabile înainte de 9 mai, când Rusia marchează Ziua Victoriei, aniversare a înfrângerii Germaniei naziste, în 1945. 

O analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank cu sediul în SUA, pune însă la îndoială capacitatea Rusiei de a concentra forțele necesare pentru a repurta o victorie răsunătoare în Donbas.

„Evaluăm că armata rusă se va chinui să adune o forță mare și aptă de luptă, de unități mecanizate, pentru a opera în Donbas în următoarele câteva luni”, se arată în studiul citat de CNN. „Probabil, Rusia va continua să arunce în luptă unități grav avariate și parțial reconstituite pe bucăți, în operațiuni ofensive care aduc câștiguri limitate cu costuri mari”, susține ISW.

Pierderi grele pentru ruși

Analiștii și observatorii militari spun că Rusia ar putea avea dificultăți în reorganizarea forțelor care au fost lovite de armata ucraineană, în special după ofensiva ratată asupra Kievului și a nordului Ucrainei.

Înainte de invazie, Rusia avea aproximativ 120 de grupuri tactice de batalioane în jurul Ucrainei. Potrivit unui oficial european, aproximativ un sfert din aceste forțe sunt „efectiv inoperabile”, după pierderile grele suferite de armata lui Putin. La 8 aprilie, un oficial american din domeniul apărării a oferit o estimare ușor diferită, afirmând că forțele rusești sunt acum „sub 85% din puterea de luptă disponibilă evaluată”, strânsă înaintea invaziei din 24 februarie.

Estimarea oficialului american, susține ISW, „exagerează în mod neintenționat capacitățile actuale de luptă ale armatei ruse”.

Potrivit ISW, „zecile de grupuri tactice de batalioane rusești care s-au retras din jurul Kievului au probabil o putere de luptă mult diminuată față de ceea ce ar sugera numărul de unități sau numărul total de personal din aceste unități. Unitățile rusești care au luptat în Ucraina au suferit pagube cumplite!”.

Schimbare forțată

Între timp, numirea unui nou comandant general pentru a conduce războiul Rusiei în Ucraina pare a fi un efort de remediere a unei alte probleme care a dinamitat forțele rusești: lipsa de coordonare.

„Se pare că rușii încearcă să rezolve una dintre problemele de care a suferit invazia lor inițială, făcându-l pe comandantul Districtului Militar Sudic, generalul Alexander Dvornikov, unicul comandant general al operațiunilor din Ucraina”, arată studiul ISW.

„Totuși, această simplificare a structurii de comandă rusești s-ar putea să nu rezolve toate problemele de control ale Rusiei. Forțele rusești vor continua probabil să se chinuie pentru a exercita o comandă coerentă și eficientă (...) în viitorul apropiat”, mai precizează analiza ISW.

Acest lucru nu înseamnă că următoarele săptămâni vor fi ușoare pentru forțele ucrainene care luptă în est. ISW avertizează că armata rusă „va obține probabil câștiguri teritoriale” și, de asemenea, „ar putea fie să prindă în capcană, fie să epuizeze forțele ucrainene suficient de mult pentru a securiza o mare parte din regiunile Donețk și Luhansk”. „Este, însă, cel puțin la fel de probabil ca aceste ofensive rusești să culmineze înainte de a-și atinge obiectivele, așa cum s-a întâmplat în operațiuni similare ale Rusiei”, mai arată ISW.

„Ucraina este pregătită pentru lupte mari, pe care trebuie să le câștige, în special în Donbas. După aceea, vom obține o poziție de negociere mai puternică!”

Mihailo Podoliac, consilier prezidențial ucrainean

„Probabil, Rusia va continua să arunce în luptă unități grav avariate și parțial reconstituite pe bucăți, în operațiuni ofensive care aduc câștiguri limitate cu costuri mari"

Institutul pentru Studiul Războiului

×
Subiecte în articol: ziua victoriei Ucraina