x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Răsturnare de situaţie: Nu Al-Qaida e vinovată de atacul de la Benghazi

Răsturnare de situaţie: Nu Al-Qaida e vinovată de atacul de la Benghazi

29 Dec 2013   •   16:26

Organizaţia Al-Qaida nu a participat direct la atacul împotriva consulatului american la Benghazi, soldat cu moartea a patru americani, printre care ambasadorul, la 11 septembrie 2012, a informat sâmbătă cotidianul New York Times, citat de AFP.

Potrivit unei anchete publicate pe site-ul cotidianului şi bazată pe investigaţii realizate în oraşul libian, New York Times a afirmat că moartea ambasadorului american Chris Stevens şi a trei concetăţeni ai săi a fost cauzată de atacatori locali.

Această informaţie ar putea să creeze controverse la Washington, unde Administraţia Barack Obama a fost acuzată în repetate rânduri că acoperă ce s-a întâmplat la Benghazi, acuzaţii respinse de Guvern.

Jurnalul afirmă, de asemenea, că atacul ar putea fi, într-adevăr, opera manifestanţilor furioşi care se îndreptau spre misiunea diplomatică în urma difuzării la posturi locale de televiziune a unui film antiislam produs în Statele Unite.

Bazat pe interviuri cu locuitori din Benghazi care, potrivit publicaţiei amintite, aveau cunoştinţă directă despre atac, New York Times "nu a întâlnit nicio dovadă că Al-Qaida ori alte grupări internaţionale au jucat vreun rol în atacul" asupra misiunii americane.

"Din contră, atacul a fost realizat de luptători care au beneficiat direct de logistica şi de importanta forţă aeriană a NATO în timpul insurecţiei" împotriva regimului condus de Muammar Gaddafi, ucis în octombrie 2011, precizează site-ul ziarului american.

New York Times, citând responsabili americani cu privire la o anchetă criminală asupra morţii celor patru americani în misiune, menţionează că unul dintre principalii suspecţi ar fi liderul rebel local Ahmed Abu Khattala.

Potrivit anchetei cotidianului, Ahmed Abu Khattala s-ar fi aflat în misiunea americană în momentul atacului. Într-un interviu acordat New York Times, liderul rebel a recunoscut că era în interiorul consulatului, însă a negat că ar fi organizatorul atacului.


×