x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Orientul Mijlociu. Un atac al forțelor israeliene a lovit Centrul cultural francez din Gaza

Război în Orientul Mijlociu. Un atac al forțelor israeliene a lovit Centrul cultural francez din Gaza

de Redacția Jurnalul    |    04 Noi 2023   •   17:20
Război în Orientul Mijlociu. Un atac al forțelor israeliene a lovit Centrul cultural francez din Gaza
Sursa foto: Hepta

Un atac al forțelor israeliene a vizat Centrul cultural francez din Gaza, care a fost închis de la izbucnirea luptelor, a anunțat diplomația de la Paris, citată de CNN.

Ministerul francez de Externe a precizat că a fost informat de autoritățile israeliene că locația a fost ținta atacului. Acesta este singurul centru cultural occidental din Gaza și este afiliat ambasadei Franței în Israel.

„Am cerut ca autoritățile israeliene să ne comunice fără întârziere, prin canale adecvate, elementele tangibile care au motivat această decizie”, a precizat instituția.

Niciunul dintre lucrători nu se afla în interiorul centrului în momentul atacului. Autoritățile franceze au depus eforturi pentru a evacua lucrătorii palestinieni ai centrului din Gaza.

Într-o declarație pentru CNN, armata israeliană a declarat că solicită în continuare tuturor locuitorilor din Gaza să se mute în sud.

39 de cetățeni francezi din Gaza au murit

Sâmbătă, Ministerul francez de Externe a anunțat că numărul cetățenilor francezi uciși în atacurile Hamas din Israel a crescut la 39.

„Franța deplânge moartea tragică a altor cetățeni francezi, ceea ce ridică la 39 numărul total al victimelor franceze ale atacurilor teroriste ale Hamas în Israel”.

Totodată, 9 cetățeni francezi sunt încă dați dispăruți în urma atacurilor din 7 octombrie, a precizat ministerul, adăugând că „s-a confirmat acum că unii dintre ei au fost luați ostatici de Hamas”.

×
Subiecte în articol: razboi gaza Israel centrul cultural francez