x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Războiul s-a schimbat”, spune CDC, varianta Delta este la fel de infecțioasă ca varicela

„Războiul s-a schimbat”, spune CDC, varianta Delta este la fel de infecțioasă ca varicela

30 Iul 2021   •   20:54
„Războiul s-a schimbat”, spune CDC, varianta Delta este la fel de infecțioasă ca varicela
Sursa foto: Hepta

Războiul împotriva COVID-19 s-a schimbat, în condițiile în care varianta Delta este la fel de contagioasă ca varicela, poate fi transmisă de persoanele vaccinate și poate provoca îmbolnăviri mai grave decât tulpinile anterioare, potrivit Centre for Disease Control (CDC) din SUA, citat de Reuters.

Un document intern al CDC spune că varianta cu răspândire rapidă are nevoie de o nouă abordare, pentru a ajuta publicul să înțeleagă pericolul.

Documentul a spus că persoanele nevaccinate au de trei ori mai multe șanse de a se infecta și de peste 10 ori mai multe șanse să se îmbolnăvească grav sau să moară.

„Recunoașteți că războiul s-a schimbat”, spune CDC. „Îmbunătățiți comunicarea privind riscurilor individuale în rândul celor vaccinați”.

Textul a descris varianta Delta ca fiind la fel de transmisibilă ca varicela și mai transmisibilă decât o serie de alte boli, cum ar fi MERS, SARS, Ebola, variola, și gripa sezonieră, inclusiv gripa care a provocat pandemia din 2018.

Instituția recomandă măsuri de prevenire care includeau obligativitatea vaccinării pentru profesioniștii din domeniul sănătății pentru a proteja persoanele vulnerabile și revenirea la purtarea măștilor.

CDC a confirmat autenticitatea documentului, care a fost raportat pentru prima dată de Washington Post.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că câștigurile obținute cu greu în lupta împotriva COVID-19 se pierd pe măsură ce varianta Delta se răspândește, dar că vaccinarea ar putea salva vieți.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Covid-19 Delta COVID-19