x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Recompensă pe cap de militar

Recompensă pe cap de militar

06 Feb 2019   •   12:10
Recompensă pe cap de militar

Autorităţile din Turcia au pus o recompensă pe cei opt militari turci care au fugit în Grecia, după tentativa de puci din 2016, iar Ministerul de Interne de la Ankara le-a adăugat numele pe o „listă roşie” cu cei mai căutaţi terorişti.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, recompensa este de 4 milioane de lire turceşti (770.000 de dolari) pe fiecare dintre cei opt militari fugari. De altfel, premierul grec, Alexis Tsipras, urma să se întâlnească ieri, la Ankara, cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Între cele două ţări au apărut tensiuni pe tema militarilor turci fugiţi în Grecia, Ankara cerând în mod repetat extrădarea lor. Justiţia greacă a respins cererile de extrădare a militarilor turci, invocând situaţia drepturilor omului din Turcia şi faptul că ei nu vor avea parte de un proces corect în ţara lor. Trei dintre militari au obţinut azil politic în Grecia şi este de așteptat să obţină acelaşi statut şi ceilalţi cinci. În august 2018, un tribunal turc a decis eliberarea a doi militari greci, în aşteptarea procesului lor sub acuzaţia de spionaj militar. Cei doi - un locotenent şi un sergent - s-au întors în Grecia. Ei fuseseră reţinuţi în martie acelaşi an, după ce au trecut frontiera în provincia turcă Edirne şi ulterior au fost arestaţi pentru spionaj. Militarii au respins acuzaţiile, spunând că au traversat accidental linia de demarcaţie. În acel moment, Tsipras spunea că eliberarea lor „este un act de justiţie, care va contribui la impulsionarea relaţiilor prieteneşti şi de bună vecinătate”.

Lista turcilor cu cele mai căutate persoane este împărţită pe categorii, având fiecare drept cod o culoare în funcţie de importanţă.

 

 

×