x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Record în Ungaria: Peste 10.000 de cazuri noi de infectare și 213 decese, în 24 de ore

Record în Ungaria: Peste 10.000 de cazuri noi de infectare și 213 decese, în 24 de ore

19 Mar 2021   •   11:13
Record în Ungaria: Peste 10.000 de cazuri noi de infectare și 213 decese, în 24 de ore

Ungaria a raportat 10.759 de cazuri noi de infectare, în 24 de ore, transmite Reuters. În acest context, premierul Viktor Orban a declarat, vineri, la postul public Kossuth Radio, că restricțiile antiepidemice vor putea fi relaxate doar atunci când numărul ungurilor vaccinați va atinge 2,5 milioane, adică un sfert din populația țării.

Și în privința numărului de decese s-a înregistrat un record, fiind raportate 213 decese asociate COVID-19, în 24 de ore.

Până în prezent, în Ungaria au fost vaccinate 1,5 milioane de persoane.

Orban a declarat că spitalele din Ungaria se confruntă cu un val-record de infectări şi că se vede luminiţa de la capătul tunelului, în lupta anticoronavirus, dar că ţara nu se poate redeschide deocamdată.

„Există şanse bune să avem o vară cu libertăţi'', a spus Orban, adăugând că Ungaria poate începe prima etapă a redeschiderii odată ce 2,5 milioane de locuitori vor fi fost vaccinaţi.

Actualele restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin încă o săptămână, începând de luni, a avertizat premierul ungar, care a mai precizat că decizia a fost luată doar pentru şapte zile, deoarece „multe se pot schimba în decurs de o săptămână".

Orban a atras atenţia că sărbătorile pascale ar putea reprezenta o perioadă riscantă, deoarece există o legătură între răspândirea virusului şi numărul de contacte pe care le au oamenii.

 

×
Subiecte în articol: Covid-19 Ungaria coronavirus Viktor Orban