Talibanii au atacat marţi aeroportul din Kandahar, un mare oraş din sudul Afganistanului unde luptele continuă, au anunţat responsabili afgani, informează AFP.
'Insurgenţii au reuşit să facă o spărtură pe la prima intrare în complexul aeroportuar', a declarat Samim Khpalwak, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Kandahar.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei în Kandahar, Mohammad Mohsin Sultani, trupele afgane se confruntă cu un număr încă necunoscut de combatanţi.
Talibanii au revendicat atacul, care intervine cu o zi înainte de vizita preşedintelui Ashraf Ghani în Pakistan, cu ocazia unei conferinţe regionale, vizită ce oferă speranţe cu privire la reluarea procesului de pace din Afganistan.
'Mai mulţi candidaţi la martiriu echipaţi cu arme uşoare şi grele au intrat pe aeroportul din Kandahar şi au atacat forţele invadatorului. Lupte feroce sunt în curs', au anunţat talibanii într-un comunicat.
Această ofensivă a fost lansată după mai multe zile de speculaţii cu privire la soarta lui Akhtar Mansour, liderul talibanilor, despre care mai multe surse au anunţat că a fost grav rănit în timpul unei dispute interne. Talibanii au difuzat sâmbătă un mesaj audio prezentat ca fiind o declaraţie a mollahului Mansour, respingând cu vehemenţă orice schimb de focuri între talibani şi calificând această informaţie drept 'propagandă inamică'.