x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După 50 de ani de aşteptare, cubanezii vor putea călători în străinătate doar cu paşaportul

După 50 de ani de aşteptare, cubanezii vor putea călători în străinătate doar cu paşaportul

11 Ian 2013   •   11:25
După 50 de ani de aşteptare, cubanezii vor putea călători în străinătate doar cu paşaportul

Cubanezii stau la cozi imense în această săptămână pentru a aplica pentru pașapoarte, după ce autoritățile au anunțat că aceștia vor avea dreptul să călătorească în străinătate, începând de luni, când va intra în vigoare reforma legii privind migrarea adoptată de preşedintele Raul Castro. Minorii vor putea, de asemenea, să iasă din ţară cu condiţia să dispună de autorizaţii notariale din partea părinţilor sau tutorilor, transmite Reuters.

Durata sejurului în străinătate creşte, de asemenea, de la 11 la 24 de luni, potrivit noii legi privind migraţia, care va intra în vigoare la 90 de zile după publicarea ei, marţi, în Jurnalul Oficial al Cubei, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
  
De peste o jumătate de secol, cubanezii care doreau să părăsească ţara erau nevoiţi să solicite un permis de ieşire de pe teritoriul acesteia autorităţilor, care elibera permise după cum doreau, fără să justifice un refuz.
  
Cubanezii erau totodată nevoiţi să prezinte o scrisoare de invitaţie din străinătate şi puteau rămâne în străinătate 11 luni, altfel riscând confiscarea bunurilor şi să fie consideraţi expatriaţi în mod definitiv, în general fără posibilitatea să se mai întoarcă.
  
Această reformă a legilor cu privire la călătoria în străinătate este cea mai aşteptată în Cuba, după adoptarea unei serii de reforme economice care au introdus, în 2011, o doză de economie de piaţă în cadrul sistemului centralizat de tip comunist.

×