x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regina Marii Britanii, vândută publicaţiei News of the World

Regina Marii Britanii, vândută publicaţiei News of the World

de Sînziana Stancu    |    11 Iul 2011   •   17:39
Regina Marii Britanii, vândută publicaţiei News of the World

Scandalul inchiderii faimosului tabloid britanic scoate la suprafata mizeria morala ce s-a aflat in spatele unor "exclusivitati' de talie mondiala ale presei de scandal. Luni, dupa nici o zi de la ultima aparitie a News of the World, publicatia London Evening Standard dezvaluie cum ofiteri corupti din garzile reginei au pus in pericol chiar securitatea nationala vanzandu-le unor reporteri ai tabloidului inchis duminica informatii sensibile, inclusiv numere de telefon, secrete despre activitatile si miscarile casei regale britanice.

Cateva dintre aceste manevre obscure ce implicau ofiterii regali de securitate si protectia diplomatica au mai fost dezvaluite in 2007, de News International. Dar in ciuda unui posibil risc la care era expusa casa regala britanica, nu s-a luat nici o masura energica tmpotriva vinovatilor. Cel putin pana luna trecuta. Scotland Yard a fost informat numai dupa ce alti sefi ai News International au descoperit existenta unor e-mail-uri, in cursul unor anchete individuale ce au urmarit strangerea de probe privind pirateria telefonica. Trist este faptul ca in aceste activitati periculoase s-a aflat ca ar fi fost implicati sute de ofiteri care asigurau protectia suveranei si a familiei regale.

O sursa apropiata anchetei a afirca ca "daca poitia care este insarcinata sa o pazeasca pe regina este oricand dispusa sa vanda asemenea informatii (...) cine stie de ce mai pot fi in stare acesti ofiteri? Aceste e-mail-uri ar trebui predate imediat Scotland Yard-ului'.

Aproximativ cinci e-mail-uri descoperite in 2007 aratau ca jurnalisti de la News of the World platisera aproximativ 100.000 de lire sterline pentru a corupe ofiterii care asigura securitatea suveranei Marii Britanii. Alte e-mail-uri arata ca unii ofiteri regali s-au ocupat au fost platiti pentru a se ocupa de pirateria electronica. In acest scandal, in urmatoarele saptamani, se asteapta unele arestari si inculpari ale unora dintre ofiterii regali si ale unor ziaristi ai fostului tabloid.

×