Relaţiile între SUA şi Rusia intră într-o perioadă de "incertitudine" şi se anunţă a fi "mai "dificile decât în orice perioadă de după războiul rece", a avertizat comandantul suprem al forţelor NATO, generalul Bantz Craddock, citat de AFP şi Agerpres.
Atitudinea Moscovei "în Georgia în august 2008 şi în aprovizionarea cu gaze naturale în ianuarie 2009 sugerează că obiectivele sale globale ar putea consta în slăbirea solidarităţii europene şi în reducerea sistematică a influenţei americane", estimează el într-o declaraţie scrisă, adresate unei comisii a Congresului. Acest avertisment intervine într-un moment în care administraţia Obama caută să destindă tensiunile ruso-americane, lăsând să se înţeleagă că are în vedere concesii în desfăşurarea sistemului său antirachetă în Europa de Est în schimbul unui sprijin diplomatic în dosarul nuclear iranian.
Generalul Craddock, care este şi comandantul european al NATO, subliniază în această mărturie scrisă, adresată Comisiei serviciilor armate a Senatului american că Rusia arborează o "siguranţă nouă" în faţa vecinilor săi şi a ţărilor europene dependente de energia rusă: "Suntem într-o perioadă de incertitudine în relaţiile americano-ruse, pe fondul dezcordurilor privind securitatea în Europa, rolul Rusiei în ceea ce ea consideră ca vecinătate a sa, decizia Rusiei de a trimite forţe în Georgia şi de a recunoaşte regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia", scrie el. Refuzul celorlalţi vecini ai Rusiei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud reflectă "neliniştea regiunii faţă de o Rusie revanşardă".
În timp ce Washingtonul prevede reducerea efectivelor sale militare desfăşurate în Europa, generalul Craddock estimează că unele brigăzi destinate să fie redesfăşurate în cursul anilor ar trebui să rămână pe loc, subliniind rolul lor de "descurajare" fără totuşi să citeze Rusia.
Citește pe Antena3.ro