x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Relațiile dintre UE și China, printre temele președinției României a Consiliului Uniunii Europene

Relațiile dintre UE și China, printre temele președinției României a Consiliului Uniunii Europene

de Emil Neacşu    |    25 Ian 2019   •   15:19
Relațiile dintre UE și China, printre temele președinției României a Consiliului Uniunii Europene
Sursa foto: Foto: MAE

Preluarea de către România a conduceriii Consiliului Uniunii Europene a fost marcată și de către Ambasada României în Republica Populară Chineză. La evenimentul de la Beijing au au participat ambasadorii statelor membre UE și oficialități chineze de rang, dar și ambasadori ai statelor candidate, alături de Ambasadorul României, Basil Constantinescu și Șeful Delegației Uniunii Europene în China, ambasadorul Nicolas Chapuis. Acesta a prezentat prioritățile imediate de pe agenda Parteneriatului Strategic UE-China, precum și evenimentele bilaterale importante care urmează să se desfășoare în perioada mandatului României. De asemenea, Nicolas Chapuis a asigurat România de tot sprijinul Uniunii Europene și a transmis încrederea sa în îndeplinirea obiectivelor asumate.

La rândul său, ambasadorul Basil Constantinescu a prezentat prioritățile și obiectivele mandatului României pe durata Președinției Consiliului, dar și contextul complex în care are loc asumarea acestuia, reliefând parcursul european și atașamentul țării noastre față de valorile europene cărora le aparține istoric și natural.  Ambasadorul Basil Constantinescu a accentuat importanța Summit-ului de la Sibiu pentru viitorul proiectului european și a detaliat resorturile care au stat la baza alegerii principiului coeziunii ca temă principală a mandatului românesc.

"Președinția Consiliului Uniunii Europene este un moment istoric pentru România, deoarece este o confirmare a rădăcinilor și valorilor sale europene. Exercitarea acesteia este o misiune de mare responsabilitate, care necesită ambiție, angajament și pragmatism în aceeași măsură, astfel încât să putem oferi răspunsuri adecvate și realiste la toate provocările. Prima Președinție a României are loc într-un context dinamic la nivel european și internațional, care oferă în mod egal provocări și oportunități. În mod evident, chestiuni complexe în curs de desfășurare, cum ar fi cadrul financiar multianual, Brexit-ul, alegerile europene și procesul de reflecție privind viitorul Europei, aduc presiuni pe parcursul activității noastre. Prin urmare, coeziunea este ceea ce România consideră a fi, în acest moment, calea principală de a întâmpina toate provocările și de a păstra în continuare valorile, principiile, viziunea și aspirațiile noastre comune", a declarat ambasadorul Basil Constantinescu. 

 

×