x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Remaniere guvernamentală în Grecia: Samaras l-a numit pe Venizelos ministru de Externe şi vicepremier

Remaniere guvernamentală în Grecia: Samaras l-a numit pe Venizelos ministru de Externe şi vicepremier

25 Iun 2013   •   09:33
Remaniere guvernamentală în Grecia: Samaras l-a numit pe Venizelos ministru de Externe şi vicepremier
Sursa foto: PANTELIS SAITAS/EPA

Premierul grec conservator Antonis Samaras a efectuat luni o remaniere guvernamentală, încredinţând mai multe portofolii aliatului său socialist şi numindu-l pe liderul Pasok Evangelos Venizelos şef al diplomaţiei şi vicepremier.

Potrivit listei noului Guvern, socialiştii din cadrul Pasok îşi consolidează prezenţa cu un sfert din portofolii, între care patru ministere în loc de două în Guvernul precedent, care a durat un an.

Remanierea are loc după plecarea, săptămâna trecută, a partidului stângii democratice Dimar, care s-a retras din coaliţie în urma unei crize provocate de decizia lui Samaras de a închide radio-televiziunea publică ERT, suprimând 2.700 de locuri de muncă.

La portofoliul-cheie al Finanţelor, care se ocupă de negocierile cu creditorii externi ai Greciei şi cu lansarea marilor reforme ale ţării, Yannis Stournaras rămâne cu întreaga sa echipă.

Fost ministru al Finanţelor şi artizan al restructurării datoriei greceşti în martie 2012 în Guvernul lui Lucas Papademos, Venizelos, în vârstă de 56 de ani, este un jurist membru notabil al Pasok de la sfârşitul anilor '80, care şi-a asumat mai multe portofolii ministeriale în guvernele succesive socialiste din anii '90 şi 2000.

El a fost ales preşedinte al Pasok în martie 2012, după demisia predecesorului său Giorgios Papandreou, din cauza crizei datoriei.

Noul Guvern al lui Samaras semnează revenirea altor doi miniştri socialişti, Michalis Chryssohoides la Infrastructură şi Reţeaua de Transporturi şi Yannis Maniatis la Ministerul Mediului şi Energiei. Amândoi sunt vechi membri ai Pasok, care au mai fost miniştri. Chrissohoides este creditat cu câştigarea bătăliei împotriva terorismului când se afla la conducerea poliţiei. Ulterior, când era la Dezvoltare, el s-a distins declarând că nu a citit memorandumul care leagă ţara de creditorii săi.

Ministerul Dezvoltării Agricole rămâne la un socialist.

La ministerele Justiţiei şi Reformei Administraţiei, care au aparţinut Dimar, au fost numiţi Haralambos Athanassiou şi Kyriakos Mitsotakis, fiul fostului premier Costas Mitsotakis, amândoi din cadrul partidului de dreapta Noua Democraţie.

Remanierea lui Samaras este marcată şi de revenirea lui Adonis Georgiadis, fost membru al partidului de extremă dreapta Laos până în 2009, când a trecut în tabăra dreptei, care a fost numit ministru al Sănătăţii.

Aceasta este prima remaniere a Guvernului de coaliţie de la formarea sa, după alegerile legislative din iunie 2012.

Noul Guvern numără 41 de miniştri şi secretari de Stat, dintre care un sfert sunt socialişti.

Depunerea jurământului noului Executiv va avea loc luni la prânz.

×