Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Avertizată de medici că bebeluşul pe care îl purta în pântece are dizabilităţi majore, o mamă a luat decizia de a nu avorta, în urma unei ecografii care i-a demonstrat că bucuria vieţii există chiar şi acolo unde totul pare împotriva ei, un simplu zâmbet.
Mai multe teste medicale efectuate în timpul sarcinii au evidenţiat faptul că bebeluşul mult aşteptat de o familie britanică avea să se nască cu dizabilităţi atât de grave încât viaţa i-ar fi fost un chin. Copilul nu ar fi fost niciodată capabil să meargă, să vorbească şi ar fi avut nevoie de supraveghere 24 de ore, probleme medicale generate de dezvoltarea insuficientă a creierului său.
Mama a luat decizia curajoasă de a nu întrerupe sarcina şi de a naşte, în urma unui gest surprins de aparatul ecograf, care a emoţionat-o profund.
Imaginile unei ecografii 3D, efectuate în timp real, i-au sfâşiat inima mamei: micuţul zâmbea, era vioi, îşi mişca braţele încoace şi încolo, pur şi simplu clocotea de viaţă. A luat hotărârea să nu întrerupă sarcina şi să nască. Bebeluşul nu a supravieţuit decât nouă ore, dar a primit toată căldura şi dragostea părinţilor săi, după care tânjea.
"Vestea că am rămas însărcinată a fost o reală fericire, amândoi aşteptam nerăbdători naşterea copilului nostru, aveam atâtea planuri pentru viitor, atîtea vise. Aveam de când să ne căsătorim atunci când ar fi fost destul de mare ca să ne poată însoţi la altar", mărturiseşte mama băieţelului.
Când sarcina a ajuns la 24 de săptămâni, au primit teribila veste. "Am fost devastaţi în momentul în care medicii ne-au anunţat că în urma analizelor efectuate au descoperit anormalităţi atât de severe în dezvoltarea creierului micuţului nostru, încât ne recomandau avortul. Ecografiile ulterioare mi-au arătat că am în mine un copil care zâmbeşte, care se joacă.
Mi-a fost imposibil să iau viaţa! Dacă putea să zâmbească şi să se joace, în ciuda dizabilităţilor sale, merita să se bucure de viaţă, indiferent cât de scurtă sau de diferită ar fi fost ea, merita să trăiască această experienţă. Atât timp cât nu simţea durere, am jurat că va trăi, în mine, sau în lumea de afară".
După ce a luat decizia de a naşte, Viaţa a revenit oarecum la normalitate: "Medicii mi-au explicat că dezvoltarea sa intrauterină nu diferea deloc de cea a unei sarcini normale, şi că, acolo, în mine, viaţa era minunată pentru el".
Atunci când i s-a explicat că fiul său, în cazul în care va supravieţui, va avea nevoie de supraveghere 24 de ore, mama nu s-a simţit deloc apăsată de acest lucru: "Nu m-a marcat deloc acest fapt. Ironic, nu am considerat niciodată că aş avea un simţ maternal deosebit, dar acum nu-mi doream nimic altceva decât să am grijă de fiul meu. Eram fericită să-mi dedic întreaga viaţă îngrijirii lui, să-l fac cât mai fericit".
"M-am pregătit pentru momentele acelea, am citit mult despre multe dintre dizabilităţile cu care fusesem avertizată că se va naşte. Necunoscând cât de mult avea să trăiască, eram determinată să fac tot ce-mi stătea în putere ca să-i fac viaţa cât mai fericită. Aşa am învăţat că îi făcea plăcere când puneam para duşului pe burta mea, mă lovea cu picioarele. Am vorbit cu el, am ascultat muzică alături de el, pe măsură ce a crescut, ecografiile mi-au demonstrat că, deşi nu se născuse, era fiul nostru", mărturiseşte mama.
Ultimele nouă săptămâni ale sarcinii au fost extrem de intense, din cauza afecţiunilor sale, micuţul se putea îneca cu lichidul amiotic. Pentru a preîntâmpina acest lucru, mama a trebuit să treacă prin proceduri dureroase de drenare. "A fost ca o agonie, ştiu că multă lume se întreabă dacă toată această durere merita suportată pentru un copil cu multiple handicapuri, despre care nu se ştia cât va supravieţui. Tot ce pot să vă spun e că atunci când o femeie devine mamă, va face orice pentru copilul său. Eu am simţit acest sentiment chiar în clipa în care am simţit că sunt gravidă".
Băieţelul s-a născut pe 23 octombrie anul trecut, din cauza condiţiei sale, a fost dus imediat la terapie intensivă. După câteva minute, mama a putut ţine în braţe minunea pe care avut-o în pântece timp de nouă luni.
A supravieţuit naşterii nouă ore, cele mai intense nouă ore din viaţa mamei sale, timpul pe care l-a petrecut cu fiul său. "Fără îndoială au fost cele mai fericite momente din viaţa mea. În timpul sarcinii, fiul meu ar fi putut muri în orice clipă, dar parcă a ţinut să se nască, pentru a ne putea cunoaşte cu adevărat. Iubirea şi bucuria pe care am simţit-o în momentul în care l-am ţinut în braţe, mi-au demonstrat că a meritat tot chinul prin care am trecut. Pentru aceste sentimente îi voi fi recunoscătoare toată viaţa mea", şi-a încheiat mama povestea.
Ce-ar trebui să simţim după relatarea aceastei întâmplări ţine de fiecare din noi, bucuraţi-va de viaţă!
dailymail.co.uk
