x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Responsabilii electorali din Istanbul, acuzați de legături teroriste

Responsabilii electorali din Istanbul, acuzați de legături teroriste

05 Mai 2019   •   18:34
Responsabilii electorali din Istanbul, acuzați de legături teroriste

Agenţia oficială de presă din Turcia, Anadolu, relatează că autorităţile au stabilit legături între o "organizaţie teroristă" şi responsabili ai unor birouri de vot care au participat la scrutinul municipal de la Istanbul, câştigat de opoziţie, potrivit AFP.
Alegerile municipale de la 31 martie s-au încheiat cu o spectaculoasă înfrângere electorală pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, al cărui partid, AKP (islamo-conservator), a pierdut Ankara şi Istanbul.
Însă refuzând să recunoască înfrângerea la Istanbul, AKP a depus numeroase eforturi pentru a obţine invalidarea scrutinului, înaintând recursuri şi sesizând justiţia, care a deschis mai multe anchete în această săptămână şi a interogat peste 100 de responsabili ai birourilor de vot şi asistenţi.
Conform Anadolu, anchetatorii turci au stabilit că 43 dintre ei au avut contacte cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, ţinta Ankarei, care îl acuză că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.
Gülen, care locuieşte în SUA, neagă orice legătură cu puciul eşuat şi afirmă că el conduce o reţea paşnică de şcoli şi ONG-uri. Însă guvernul turc a calificat mişcarea sa drept "organizaţie teroristă".
Conform Anadolu, 42 dintre "suspecţi" au avut în trecut un cont la Bank Asya, o bancă având legături cu mişcare predicatorului Gülen şi care şi-a pierdut licenţa după tentativa de puci. Ceilalţi doi sunt acuzaţi că au folosit o aplicaţie de mesagerie criptată folosită de susţinătorii lui Gülen, potrivit agenţiei de presă.
Apariţia acestei relatări survine în contextul în care Înaltul Comitet Electoral (YSK) urmează să se reunească începând de luni pentru a se pronunţa asupra unui recurs al partidului lui Erdogan prin care se cere anularea scrutinului municipal de la Istanbul.
Sâmbătă, Erdogan a cerut YSK să organizeze un nou scrutin, denunţând "nereguli şi abuzuri".
Candidatul opoziţiei ieşit învingător la Istanbul, Ekrem Imamoglu, a calificat duminică drept "ridicole" acuzaţiile de nereguli ale AKP.
"Ce comedie! (...) Aceste alegeri s-au încheiat. Rezultatul este clar. YSK va lua decizia cea bună, pentru democraţie şi pentru ţară", a declarat Imamoglu la o întâlnire cu susţinătorii săi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: turcia