x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O rețea din estul Europei a penetrat sistemul Interpol care îi vizează pe fugari

O rețea din estul Europei a penetrat sistemul Interpol care îi vizează pe fugari

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2024   •   10:45
O rețea din estul Europei a penetrat sistemul Interpol care îi vizează pe fugari

O rețea din estul Europei a încercat să saboteze sistemul Red Notice al Interpol care îi vizează pe fugari. Rețeaua era coordonată din Republica Moldova și avea legături în Rusia, Ucraina și Belarus. Pentru destructurarea rețelei au acționat anchetatori din mai multe țări.

O operațiune comună a Interpol, FBI și NCA a zădărnicit încercările infractorilor din Moldova de a sabota unul dintre instrumentele cheie ale agenției internaționale de poliție, sistemul Red Notice, potrivit Sky News.

Patru persoane au fost arestate în cadrul operațiunii care a dezvăluit o organizație criminală internațională cu legături în Rusia, Ucraina și Belarus. Red Notice semnalează fugarii în rândul forțelor de ordine din întreaga lume și reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente ale Interpolului.

Suspecții „au plătit intermediari și persoane publice din Republica Moldova pentru a informa infractorii despre faptul că apar în sistemul Red Notice”, a declarat șefa anticorupție a Republicii Moldova, Veronica Drăgălin.

Se pare că în cadrul schemei s-au făcut plăți de ordinul milioanelor de euro. Scopul nu era doar informarea infractorilor, ci și blocarea sau chiar ștergerea din baza de date a Interpolului. La operațiunea împotriva infractorilor au contribuit și oficiali britanici, francezi și spanioli.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: retea infractionala fugari