Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi seara retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul. John Bolton, consilierul naţional pentru securitate al preşedintelui, a precizat că sancţiunile americane împotriva Iranului care erau în vigoare înaintea acordului din 2015 se reiau imediat, iar departamentul Trezoreriei urmează să indice perioadele de tranziţie pentru contractele existente.
Trezoreria a anunţat că în 90 de zile va retrage autorizaţiile de export către Iran al avioanelor de pasageri şi al componentelor şi serviciilor conexe. Din 6 august, Trezoreria va revoca şi licenţa care permitea companiilor americane să facă afaceri în Iran. În 180 de zile, se vor reintroduce sancţiuni împotriva tranzacţiilor cu banca centrală iraniană, cu anumite instituţii financiare şi cu sectorul energetic din Iran.
Secretarul trezoreriei, Steve Mnuchin, a precizat că vor fi revocate licenţele Boeing şi Airbus pentru vânzarea de avioane de pasageri către Iran. Compania IranAir comandase 200 de avioane: 100 de la Airbus, 80 de la Boeing şi 20 de la producătorul franco-italian ATR. Toate aceste tranzacţii depind de licenţele americane, din cauza componentelor folosite. După suspendarea sancţiunilor împotriva Iranului, Boeing a obţinut în decembrie 2016 un contract cu IranAir în valoare de 17 miliarde de dolari.