x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revolta micilor comercianți. Cum vor să țină piept marilor corporații?

Revolta micilor comercianți. Cum vor să țină piept marilor corporații?

11 Noi 2015   •   16:43

Patronii firmelor locale din Crickhowell, un mic oraș galez, au inițiat o campanie televizată pentru a împiedica strategiile prin intermediul cărora marile corporații, precum Google și Starbucks, nu platesc taxe în ciuda încasărilor uriașe.

Cu ajutorul unei echipe de la BBC, magazinele din Brecon Beacons au trimis către departamentul guvernamental responsabil pentru colectarea taxelor (HMRC), propriul plan de taxare, copiind contractele cu ajutorul cărora brandurile globale plătesc taxe mici sau nu plătesc deloc.

„Revoluția Powyx”, condusă de comercianții locali din cafenele, librării sau brutării s-ar putea răspândi. Rezidenții vor să împărtășească planul cu alte localități pentru a forța trezoreria să ia măsuri împotriva firmelor precum Amazon, care a avut încasări mai mari de 5,3 miliarde de lire și a plătit doar 11,9 milioane de lire taxe.

O situație și mai deranjantă a fost cea a lanțului de cafenele Caffe Nero, care își desfășoară activitatea în Marea Britanie din 2008 și de atunci nu a plătit nicio taxă corporatistă, scrie independent.co.uk.
 

×