x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arabia Saudită contraatacă: Riadul respinge criticile SUA privind decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol

Arabia Saudită contraatacă: Riadul respinge criticile SUA privind decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol

14 Oct 2022   •   10:00
Arabia Saudită contraatacă: Riadul respinge criticile SUA privind decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol

Arabia Saudită a respins criticile administraţiei Biden privind decizia grupului OPEC+ de a reduce volumul producţiei de petrol, invocând "consideraţii de natură economică", conform publicaţiei The Hill.

Ministerul de Externe de la Riad a comunicat că decizia OPEC+ a fost luată în unanimitate, pe baza unor "consideraţii de natură economică". Arabia Saudită consideră criticile formulate de Statele Unite ca fiind "motivate politic".

Grupul OPEC+ a decis, săptămâna trecută, reducerea semnificativă a producţiei de petrol, ceea ce va conduce la diminuarea aprovizionării pe o piaţă tensionată deja, în pofida solicitărilor Washingtonului, care a criticat decizia.

Arabia Saudită, liderul de facto al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat că reducerea cu două milioane de barili pe zi a producţiei de petrol, reprezentând 2% din volumul mondial, este necesară pentru a răspunde majorărilor dobânzilor de referinţă în Occident şi scăderii activităţilor economice.

Riadul a anunţat, joi, că a respins o cerere a Washingtonului de a amâna cu o lună decizia diminuării producţiei de petrol.

Preşedintele Biden a început reevaluarea relaţiilor cu Arabia Saudită ca reacţie la decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol, considerată o manevră care consolidează poziţia Rusiei şi riscă să conducă la majorarea preţurilor la carburanţi în SUA. "Cred că preşedintele a fost foarte clar că aceasta este o relaţie pe care trebuie să continuăm să o reevaluăm, pe care trebuie să o revizuim. Şi, categoric, în contextul deciziei OPEC, cred că preşedintele face acest lucru", a afirmat marţi John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, conform postului de televiziune CNN şi cotidianului The New York Times.

Oficialul american s-a declarat deschis acţiunilor de retorsiune propuse de lideri democraţi din Congresul SUA împotriva Arabiei Saudite. "În mod evident, preşedintele este dezamăgit de hotărârea OPEC şi intenţionează să colaboreze cu membrii Congresului pentru a analiza cum trebuie să decurgă relaţia corectă cu Arabia Saudită", a subliniat Kirby.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: OPEC+