x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Robert Fico a fost externat. Premierul slovac nu se va îndrepta în justiţie împotriva atacatorului: Îl iert

Robert Fico a fost externat. Premierul slovac nu se va îndrepta în justiţie împotriva atacatorului: Îl iert

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2024   •   23:30
Robert Fico a fost externat. Premierul slovac nu se va îndrepta în justiţie împotriva atacatorului: Îl iert
Sursa foto: Robert Fico

Premierul slovac Robert Fico spune că ar putea reveni la muncă în câteva săptămâni, după ce a fost împuşcat în abdomen de către un bărbat. Premierul spune că împuşcăturile de luna trecută i-au afectat grav sănătatea, dar că nu simte ură faţă de atacator.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a postat un discurs online, fiind prima sa apariţie de când a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat în urmă cu trei săptămâni, notează The Guardian.

Într-un discurs preînregistrat, postat miercuri pe Facebook, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, Fico a declarat că atacul i-a provocat daune grave sănătăţii.

În cadrul videoclipului publicat, Fico a promis că se va întoarce la muncă la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi a declarat că nu simte „nicio ură” faţă de atacatorul său.

,,Îl iert”, a spus el, adăugând că nu plănuieşte nicio acţiune în justiţie împotriva agresorului, potrivit Euronews.

Cu toate acestea, el a atacat opoziţia şi alte persoane, spunând: „La urma urmei, este evident că el a fost doar un mesager al răului şi al urii politice”.

Robert Fico a fost împuşcat în abdomen în data de 15 mai, în timp ce îşi saluta susţinătorii în oraşul Handlová, la aproximativ 140 km nord-est de capitala Bratislava. La scurt timp după eveniment, agresorul a fost arestat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: robert fico externat