România a solicitat Comisiei Europene /CE/ prelungirea cu peste un an a perioadei de tranziţie pentru modernizarea unităţilor de procesare a laptelui şi alinierea la standardele europene de igienă privind calitatea laptelui materie primă, informează Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/.
Autorităţile române au discutat cu comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, care şi-a încheiat duminică vizita oficială în România, şi s-a stabilit de comun acord ca, până la 31 iulie 2009, autorităţile române să transmită Comisiei Europene o situaţie actualizată a unităţilor pentru care se solicită prelungirea perioadei de tranziţie.
Pe parcursul vizitei oficialului european, au fost discutate probleme legate de alinierea României la cerinţele europene, în domeniul sănătăţii animalelor şi a siguranţei alimentelor.
În cadrul întrevederii avute vineri, 20 martie, cu premierul Emil Boc, au fost discutate unele aspecte punctuale, referitoare la implementarea reglementărilor europene privind igiena laptelui şi identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor.
Premierul a subliniat că România se alătură grupului de state membre care susţin ca identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor să fie opţională. Oficialii români au argumentat comisarului european că o asemenea măsură nu este oportună în actualul context al crizei economice, din cauza costurilor ridicate.
Preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea, a prezentat planul de acţiune şi strategia instituţiei pentru următorul an. Aceasta cuprinde planul de acţiune al României pentru încetarea vaccinării împotriva pestei porcine clasice, până la sfârşitul anului, ceea ce oferă garanţiile necesare pentru ridicarea interdicţiei de export intracomunitar şi pentru produsele din carne de porc.
Oficialii europeni au fost asiguraţi că ridicarea acestei interdicţii aplicate României nu va aduce prejudicii implementării programului de monitorizare, control şi eradicare a pestei porcine clasice, ci va spori atenţia autorităţilor şi a industriei cărnii de porc, pentru respectarea strictă a tuturor măsurilor stabilite.
Delegaţia Comisiei Europene a vizitat sâmbătă, 21 martie, o unitate de prelucrare a cărnii din judeţul Prahova, care corespunde cerinţelor impuse de reglementările europene, pentru realizarea comerţului intracomunitar.
În cazul în care România va respecta condiţiile impuse pentru controlul pestei porcine clasice, odată cu oprirea vaccinării, comisarul european Androulla Vassiliou şi-a arătat disponibilitatea în a sprijini reluarea comerţului intracomunitar în sistem lohn, pentru acele produse care provin din zone şi unităţi sigure, sub aspectul pestei porcine şi a trasabilităţii. Decizia finală va fi luată numai în urma unei noi misiuni de evaluare a unităţilor care intenţionează să demareze comerţul intracomunitar în sistem lohn.
Sursa: Agerpres
Citește pe Antena3.ro