Formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik din Ungaria i-a cerut procurorului general ungar, Peter Polt, un raport cu privire la valoarea totală a bunurilor confiscate de la politicieni, personalităţi publice şi directori de companii de stat care au gestionat în mod abuziv sau au sustras fonduri publice, relatează marţi agenţia ungară de presă MTI.
Deputatul Jobbik Gabor Staudt a declarat într-o conferinţă de presă că în România au fost confiscate de la "criminali politici" corupţi bunuri în valoare de 133 miliarde de forinţi (430 milioane de euro).
Or, justiţia ungară a realizat mult mai puţin în această privinţă, a subliniat deputatul Jobbik. Acesta a mai precizat că se aşteaptă ca procurorul general să prezinte un raport detaliat cu privire la rezultatele anchetelor anticorupţie.AGERPRES