Vizita Angelei Merkel poate aduce clarificări în privinţa şanselor de trecere în spaţiul de liberă circulaţie.
27 martie 2011. Ziua în care România ar trebui să adere la mult visatul spaţiu Schengen. Un obiectiv mai vechi, întârziat şi amânat mereu, fie din cauza dotării tehnice necorespunzătoare în raport cu cerinţele impuse, fie din cauza conjuncturii politice schimbătoare.
Ciprian Ciucu, directorul de programe al Centrului pentru Politici Europene, a declarat ieri la prezentarea raportului ONG-ului privind aderarea României la spaţiul Schengen că cel mai rău scenariu ar fi aderarea într-un an, doi. "Nu suntem absolut «beton», trebuie să apelăm la indulgenţa lor (a membrilor Consiliului European - n.r.)", a spus şi Cristian Ghinea, directorul CRPE. Marian Tutilescu, şeful departamentului Schengen din Ministerul de Interne, ne-a declarat că România este pregătită, îndeplinind condiţiile din punct de vedere tehnic. Numai că întregul proces se finalizează printr-un vot în Consiliul pe Justiţie Afaceri Interne. "Din păcate, acesta este un vot politic", spune Tutilescu. Aşadar, speranţele României de a adera la spaţiul Schengen se leagă deopotrivă de îndeplinirea strictelor criterii tehnice şi de susţinerea politică a statelor din UE. Iar vizita pe care cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, o face azi în România poate asigura (sau nu) autorităţile de la Bucureşti de susţinerea Berlinului.
Susţinere de care au nevoie ca de aer, după ce Franţa, până de curând un avocat al României în Consiliul European, a transmis semnale clare că nu o consideră pregătită să intre în zona "fără paşaport" a UE. De altfel, Franţa a făcut front comun cu Italia şi a cerut preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene să convoace o reuniune a miniştrilor Afacerilor Europene din ţările UE pentru a discuta despre problema imigraţiei clandestine, exprimând preocupări privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
În ceea ce priveşte Germania, îngrijorările nu se leagă direct de dosarul Schengen, ci de eficienţa luptei împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Berlinul însă nu a luat încă o decizie finală, iar vizita cancelarului Angela Merkel la Bucureşti ar putea fi decisivă în acest sens. Pentru aderare este nevoie de consensul statelor din spaţiul Schengen.