România şi-a pledat cauza cu armele Ucrainei

Bogdan Aurescu, agentul României la CIJ, s-a folosit de majoritatea documentelor părţii ucrainene în a doua zi de pledoarie în faţa instanţei internaţionale, pentru a apăra cauza delimitării teritoriului maritim din Marea Neagră între România şi Ucraina, punctul spinos fiind Insula Şerpilor.

Insula Şerpilor este doar “formaţiune foarte mică, stîncoasă, total neintegrată în coasta ucraineană”, care “nu are şi nu a avut niciodată populaţie, nefiind capabilă să susţină locuirea umană. Este lipsită de sol, de vegetaţie, de faună, fără apă, cu un climat arid şi ostil. Acolo nu se poate ajunge decît foarte greu, atît pe apă, cît şi pe calea aerului. Nu are nici un fel de resurse şi nu poate produce nimic şi, prin urmare, nu poate susţine nici un fel de viaţă economică proprie”, a demonstrat Aurescu în pledoaria sa. Prin urmare, a arătat el, insula nu poate fi considerată ca punct de bază relevant în constrirea liniei de echidistanţă între tărmul românesc şi cel ucrainean. Agentul României la CIJ a folosit inclusiv imagini prin satelit, de pe site-ul NASA, prin care a arătat că Insula Şerpillor nu poate fi integrată în coasta ucraineană, aşa cum pretinde Kievul.

 
CÎT PARCUL IZVOR. De fapt, prin probele depuse la dosar în susţinerea pretenţiilor ei, Ucraina nu a făcut altceva decît să se contrazică în propria-i documentaţie şi să confirme astfel indirect susţinerile României. De pildă, în cîteva articole extrase din presa ucraineană se menţionează că insula nu este altceva decît o “protuberanţă stîncoasă”,”minuscula parte a teritoriului ucrainean”, “o insuliţă”, “o fîşie mică de uscat”, “o foarte mică bucată de uscat” sau “chiar şi a o denumi insulă este excesiv”.
Pe de altă parte, într-o schiţă din dosarul părţii ucrainene, care prezintă “Centrele populate pe coasta ucraineană a Mării Negre”, Insula Şerpilor nici nu apare. În alte documente depuse în dosarul lor, ucrainenii califică formaţiunea drept “mică” sau o “bucăţică de pămînt izolată în imensul spaţiu de apă” sau “o stîncă solitară şi izolată”, cu “dimensiuni neglijabile”, “un colţ izolat de uscat”. Insula nu are mai mult de 0,17 kilometri pătraţi, fiind comparabilă ca suprafaţă cu Parcul Izvor din Bucureşti.

În pledoaria sa, Aurescu a citat inclusiv documente din Antichitate şi din Evul Mediu, care arată că acolo nu s-ar putea trăi, cu toate că au fost trimişi periodic oameni acolo, inclusiv a unor grăniceri ucraineni, care o supraveghează în prezent. Însă condiţiile de mediu alterează sănătatea fizică şi psihică. Au ajuns acolo şi cîţiva oameni de ştiinţă, pentru a o explora, dar cu contracte pe perioade scurte, însă nicioadată nu s-a putut vorbi de existenţa unei “populaţii”, la propriu. Pînă şi şerpii, după care insula şi-a căpătat denumirea, au dispărut. Nici apă nu a existat acolo, aceasta fiind colectată ocazional, după ploaie sau adusă de pe continent, cu toate că Ucraina susţine contrariul, afirmînd că o echipă de cercetători ar fi descoperit, în 2003, surse de apă. În plus, malurile s-au degradat de-a lungul timpului, insula micşorîndu-şi suprafaţa, iar într-un viitor îndepărtat ar putea să se rupă în părţi mai mici sau chiar să dispară.