România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (VI)

7. În timpul preşedinţiei lui Bush jr., serviciile de informaţii americane au trecut prin vremuri foarte grele. CIA a trebuit să culeagă informaţii, spre a afla, apoi, că  beneficiarii nu sunt interesaţi de ele. A fost nevoită să asculte argumente fabricate pentru pornirea războiului în Irak şi să tacă, deşi ştia că evidenţa faptelor arată cu totul altceva. Din pricina încurcăturilor făcute de oamenii lui Bush, a pierdut agenţi operativi. A fost învinuită şi arătată la nesfârşit cu degetul pentru acţiuni ilegale în Europa, unde s-au emis mandate de arestare pe numele lucrătorilor ei – şi acum, la 19 septembrie,  după mai bine de opt ani, Curtea de Casaţie a Italiei a confirmat condamnările, în lipsă, în cazul celor 23 de agenţi CIA judecaţi în 2004 pentru răpirea, la Milano, a unui cetăţean egiptean. Spus în câteva cuvinte, agenţia a fost “Cenuşăreasa” administraţiei, a ajuns “o armată personală a lui Bush, folosită pentru proiecte secrete” şi “a fost transformată într-un fel de unitate de comando a preşedintelui”, afirmau încă din 2005 surse din interiorul serviciilor. Citatul biblic de la intrarea în foaierul clădirii CIA, din Langley, statul Virginia: “Şi vei şti adevărul şi adevărul te va elibera”, a fost dat uitării de către Bush jr., pretins practicant al Bibliei.

Minus citatul din Biblie de adineaori, toate acestea sună foarte cunoscut şi aici, la Bucureşti, unde şi Băsescu, exact la fel ca “bunul său prieten” Bush, a înlăturat şi el de la conducerea agenţiilor de informaţii directori care vedeau lucrurile altfel, şi-a subordonat şi a transformat comunitatea de informaţii naţională într-un serviciu propriu, pentru susţinerea şi apărarea intereselor sale politice, sau personale. Acest gen de situaţii abundă de peste şapte ani, este deosebit de grav faptul că, în ultimii doi ani,  de când aproape întreaga societate românească l-a repudiat, sau i-a devenit ostilă, Băsescu a folosit în aşa fel serviciile secrete, încât echilibrul dintre securitatea naţională, şi drepturile constituţionale şi libertăţile civile ale cetăţeanului român a fost rupt;

8. “A fost o piesă de teatru absurd, dar solemnă şi venerabilă. Membrii presei au fost conduşi în sală încolonaţi doi câte doi, întocmai ca şcolarii într-o excursie la Grădina Zoologică. Preşedintele a refuzat să răspundă la întrebări din sală şi a ales reporteri de pe o listă pe care o avea în buzunar. Dialogul care a rezultat a fost atât de bombastic, încât nici el nu a mai putut rezista şi, într-un moment de-a dreptul jenant, i-a scăpat pe gură porumbelul, că întreaga seară a fost regizată în prealabil. Nu numai că ziariştii s-au întrecut între ei să-i pună întrebări aprobate anterior, dar au mers atât de departe, încât au părut că sunt aplaudaci angajaţi, fluturând mâinile pe sus şi glumind în scaune, ca să dea impresia de naturaleţe şi a unei conferinţe de presă spontane”. Sună ca o conferinţă de presă a lui Nicolae Ceauşescu din anii ’80 din secolul trecut, anii cei mai negri ai dictaturii comuniste, nu? Nu. În realitate, astfel a arătat o întâlnire a lui Bush jr. cu presa la Casa Albă, la 3 martie 2003, în relatarea publicaţiei new yorkeze “Vanity Fair”, numărul din iunie 2003! După atacurile de la 11 septembrie 2001 şi până la invazia Irakului, în martie 2003, Bush a redus la tăcere aproape toată mass media, nimeni nu a întrebat şi nu a comentat nimic despre pregătirile pentru război. Lipsit de analize şi dezbateri în presă şi la televiziuni asupra politicii internaţionale, publicul american a rămas ancorat în clişee excepţionaliste, false şi dăunătoare. Aliniat lui Bush şi neoconservatorilor săi, megaimperiul mediatic al lui Rupert Murdoch – televiziunile Fox News Channel şi Fox Television Station, cu 20 de posturi acoperind peste 40% din teritoriul SUA, reţelele internaţionale Sky, National Geographic şi Fox Kids, plus 130 de ziare, printre care “The New Yorker”, “New York Post”, “Washington Times”, “Wall Street Journal” şi “London Times” – a privat publicul de adevăratele ştiri şi dezbaterea corectă. Au fost subordonate  reţele de radio naţionale şi puse să realizeze emisiuni “live”, în realitate adunări populare pentru susţinerea războiului organizate de sindicate (“Rally for America”). Au fost acaparate reţelele de radio în limba spaniolă pentru populaţia hispanică din SUA (Clear Channel FM, cu acoperire 50% din teritoriu şi peste 70% din hispanici). Negăsind în Irak arme de distrugere în masă, Bush a inventat, pentru americani, arme de confuzie în masă, adică ştiri fabricate. Cu excepţia câtorva publicaţii şi televiziuni care au rezistat, media a fost o mascaradă, care a durat până către începutul lui 2005. A fost, astfel, creat cetăţeanul neinformat al Statelor Unite ale Americii.

După cum, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a reuşit să controleze o bună parte din media românească şi să o transforme tot într-o mascaradă. Într-un fel, i-a venit mai uşor să facă acest lucru, decât modelului său prezidenţial de la Washington. La sfârşitul lui 2004 a ajuns preşedinte în România, o ţară cu o populaţie prea puţin sau deloc informată, cu instituţii democratice fragile, cu o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice şi, mai ales, cu o mass media nevertebrată, “înfometată” etern şi în perpetuă căutare de sponsori. Băsescu a fost şi rămâne, deocamdată, susţinut de câteva televiziuni, de ziare, agenţii de presă şi, bineînţeles, de o mână de lichele abjecte, croite de vremuri, interese şi propria lipsă de caracter după chipul şi asemănarea mercenarului prezidenţial. (va urma)

* Acest serial face parte din  volumul autorului, în curs de pregătire, cu titlul: Româno-Americana. 1972-2012