x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia acuză SUA de amplificarea tensiunilor prin anunţul plasării unor militari în stare de alertă

Rusia acuză SUA de amplificarea tensiunilor prin anunţul plasării unor militari în stare de alertă

25 Ian 2022   •   21:30
Rusia acuză SUA de amplificarea tensiunilor prin anunţul plasării unor militari în stare de alertă

Rusia a acuzat, marţi, Statele Unite de amplificarea tensiunilor, în contextul în care Departamentul american al Apărării a anunţat plasarea în stare de alertă a mii de militari care ar putea fi mobilizaţi în Europa de Est pentru operaţiuni ale Forţei de Reacţie a NATO.

"Este vorba de o nouă amplificare a tensiunilor. Constatăm cu o mare preocupare aceste acţiuni ale Statelor Unite. Statele Unite provoacă la modul concret o amplificare a tensiunilor", a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro.

Pentagonul a anunţat că 8.500 de militari americani au fost plasaţi în stare de alertă pentru posibila trimitere în Europa de Est, eventual pentru activarea Forţei de Reacţie a NATO, care are 40.000 de militari. Deocamdată, nu a fost emis însă niciun ordin de mobilizare.

Şi Uniunea Europeană a sugerat că Statele Unite şi Marea Britanie "dramatizează" situaţia. Bruxellesul a anunţat, luni, menţinerea personalului diplomatic la Kiev, distanţându-se de poziţiile Statelor Unite şi Marii Britanii, care au redus numărul diplomaţilor şi au evacuat rudele funcţionarilor diplomatici.

"Noi nu vom proceda în acest fel, deoarece nu cunoaştem niciun motiv specific. Nu este necesară dramatizarea situaţiei", a declarat luni Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Washingtonul urmează să transmită în următoarele zile răspunsuri scrise Moscovei privind garanţiile de securitate.

(sursa: Mediafax)

×