x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia neagă existenţa unor misiuni militare deasupra Mării Japoniei

Rusia neagă existenţa unor misiuni militare deasupra Mării Japoniei

de Ovidiu Ciutescu    |    21 Mar 2009   •   00:00

Avioanele Flotei Pacificului, care efectuează în această săptămână zboruri regulate deasupra Mării Japoniei, nu au survolat nave americane aflate în zonă, a declarat Flota rusă. Astfel, aviaţia rusă dezminte o informaţie difuzată de CNN, informează Agerpres.



CNN afirmase că mai multe aparate Il-38 ruseşti au survolat nave americane în cursul exerciţiilor acestora în Marea Japoniei. Primul caz - potrivit canalului - a avut loc luni, când două avioane au trecut pe deasupra portavionului USS John C. Stennis, într-un moment în care acesta naviga în ape internaţionale.

Avioanele ruseşti ar fi survolat vasul la altitudinea de 150 m, sublinia CNN, iar alte două Il-38 au procedat la fel marţi, trecând însă la 600 m deasupra altei nave americane, USS Blue Ridge. "Echipajele aviaţiei de patrulare a Flotei Pacificului au îndeplinit misiuni de protecţie a frontierei navale ruse în zona Mării Japoniei fără să comită nicio infracţiune. Ele nu s-au apropiat în mod periculos de aceste nave, acţionând în strictă conformitate cu reglementările internaţionale. Piloţii nu s-au dedat niciunui joc aerian, avioanele de acest tip fiind destinate să îndeplinească cu totul alte misiuni", a declarat purtătorul de cuvânt al Flotei Pacificului.

×
Subiecte în articol: externe