x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia produce de trei ori mai multe proiectile de artilerie decât SUA și Europa împreună, pentru Ucraina

Rusia produce de trei ori mai multe proiectile de artilerie decât SUA și Europa împreună, pentru Ucraina

de Şerban Mihăilă    |    12 Mar 2024   •   09:00
Rusia produce de trei ori mai multe proiectile de artilerie decât SUA și Europa împreună, pentru Ucraina

Rusia este pe cale să producă de aproape trei ori mai multe muniții de artilerie decât SUA și Europa, iar această nouă realitate se poate transforma pentru Moscova într-un avantaj decisiv, înaintea unei alte ofensive rusești pe frontul ucrainean, care va fi declanșată, foarte probabil, în perioada următoare.

Rusia produce lunar aproximativ 250.000 de muniții de artilerie sau, altfel spus, aproximativ 3 milioane pe an, susțin estimările serviciilor de informații ale NATO privind producția de apărare a Rusiei, precum și surse familiare cu eforturile occidentale de înarmare a Ucrainei, citate de CNN.

În cealaltă tabără, SUA și Europa au capacitatea de a produce, împreună, aproximativ 1,2 milioane de muniții pe an pentru a le trimite la Kiev, a declarat pentru CNN un oficial european de rang înalt din cadrul serviciilor de informații.

Armata americană și-a stabilit obiectivul de a produce 100.000 de cartușe de artilerie pe lună până la sfârșitul anului 2025 - mai puțin de jumătate din producția lunară a Rusiei - și chiar și această cantitate este acum inaccesibilă, având în vedere că finanțarea de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina este blocată în Congres.

„Ne aflăm, acum, în mijlocul unui război de producție!”, a dezvăluit un înalt oficial NATO pentru CNN. „Rezultatul din Ucraina depinde de modul în care fiecare tabără este echipată pentru a duce acest război”, a adăugat el.

Oficialii citați susțin că Rusia lansează în prezent aproximativ 10.000 de obuze pe zi, față de doar 2.000, cât își permit zilnic ucrainenii. Acest raportul arată însă mai rău în anumite porțiuni, de-a lungul frontului de 1.000 de kilometri, dezvăluie un oficial european din domeniul informațiilor.

Deficitul vine, poate, în cel mai periculos moment pentru efortul de război al Ucrainei, de când Rusia a pornit pentru prima dată spre Kiev, în februarie 2022. Banii americani pentru înarmarea Ucrainei s-au epuizat, iar opoziția republicană din Congres împiedică acordarea altor fonduri. 

Între timp, Rusia a cucerit recent orașul ucrainean Avdiivka și a preluat inițiativa pe câmpul de luptă. Ucraina se luptă nu doar cu muniția, ci și cu un deficit tot mai mare de soldați pe linia frontului.

SUA și aliații lor au oferit Ucrainei o serie de sisteme extrem de sofisticate, inclusiv tancul M-1 Abrams și, în curând, avioanele de luptă F-16. Analiștii militari susțin însă că războiul va fi probabil câștigat sau pierdut în funcție de cine trage cele mai multe proiectile de artilerie.

„Problema numărul unu pe care o urmărim în acest moment este muniția”, a declarat oficialul NATO. „Este vorba despre acele obuze de artilerie, pentru că acolo Rusia chiar dispune de un avantaj semnificativ de producție, precum și de un avantaj semnificativ pe câmpul de luptă”, a adăugat el.

Mașinăria de război a rușilor, la capacitate maximă

Fabricile de artilerie din Rusia funcționează în regim nonstop, în schimburi rotative de 12 ore, a mai spus oficialul NATO. Aproximativ 3,5 milioane de ruși lucrează acum în sectorul apărării, comparativ cu două milioane, înainte de război. Rusia importă, de asemenea, muniție: Iranul a trimis cel puțin 300.000 de proiectile de artilerie anul trecut, a precizat aceeași sursă, iar Coreea de Nord a furnizat peste 6.700 de containere cu muniție, care transportau milioane de proiectile.

Rusia „a pus tot ce are în joc”, a declarat oficialul din domeniul informațiilor. „Mașinăria lor de război funcționează la capacitate maximă!”, a adăugat el.

O situație relativ echivalentă pentru SUA ar fi dacă președintele Joe Biden ar invoca „Defense Production Act”, a mărturisit un oficial american, care îi oferă liderului de la Casa Albă posibilitatea de a ordona companiilor să producă rapid echipamente pentru a sprijini apărarea națională a națiunii.

Accelerarea industriei de război a Rusiei nu este încă suficientă pentru a-și satisface nevoile, spun oficialii americani și occidentali, iar oficialii serviciilor de informații din NATO nu se așteaptă ca Moscova să raporteze progrese majore pe câmpul de luptă în perioada imediat următoare. 

Există, de asemenea, o limită a capacității de producție a Rusiei, spun oficialii: fabricile rusești vor atinge probabil un vârf, cândva în cursul anului viitor.

Cu toate acestea, este încă mult peste ceea ce produc SUA și Europa pentru Ucraina - mai ales fără o finanțare suplimentară din partea SUA.

Concurența cu economia gestionată de Putin

Națiunile europene încearcă să compenseze acest deficit. O companie germană de apărare a anunțat luna trecută că intenționează să deschidă o fabrică de muniție în Ucraina care, potrivit acesteia, va produce sute de mii de gloanțe de calibru 155 mm în fiecare an. 

În Germania, aceeași companie a dat startul unei noi fabrici, care ar trebui să producă în cele din urmă aproximativ 200.000 de proiectile de artilerie pe an.

Oficialii americani și occidentali insistă asupra faptului că, deși Rusia a reușit să își pună în funcțiune liniile de producție, în parte pentru că are avantajul de a fi o economie administrată sub controlul unui autocrat, națiunile occidentale capitaliste vor ajunge din urmă și vor produce echipamente mai bune.

„Dacă poți controla efectiv economia, atunci probabil că te poți mișca un pic mai repede decât alte țări de acolo”, este de părere generalul-locotenent Steven Basham, comandantul adjunct al Comandamentului European al SUA, într-un interviu acordat CNN. 

„Occidentul va avea însă mai multă putere de susținere. Vestul abia își începe accelerarea construirii infrastructurii pentru a adăuga capacitatea de muniție necesară”, a adăugat el.

Când banii încă curgeau, armata americană a extins producția de obuze de artilerie în Pennsylvania, Iowa și Texas.

Oficialii serviciilor de informații consideră că niciuna dintre părți nu este pregătită să obțină câștiguri mari în mod iminent, dar matematica generală favorizează Moscova pe termen lung - în special dacă ajutorul suplimentar al SUA nu se materializează.

„Nu merge bine, dar totul depinde”, de ce se întâmplă în perioada următoare, a declarat o sursă din serviciile de informații occidentale. „Dacă ajutorul repornește și vine rapid, nu este totul pierdut!”.

×
Subiecte în articol: Rusia proiectile artilerie NATO ucraina