Vicepremierul britanic Nick Clegg s-a alăturat duminică opiniei mai multor oameni politici germani care susţin ideea de a retrage Rusiei dreptul de a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2018 din cauza tragediei aeriene recente din estul Ucrainei, relatează AFP.
Intervievat de publicaţia Sunday Times, şeful Partidului Liberal-Democrat britanic a exprimat o opinie similară cu cea formulată la începutul acestei săptămâni de mai mulţi oameni politici germani, chiar dacă ideea a fost respinsă imediat de instanţele fotbalistice internaţionale.
Liderul Partidului Liberal-Democrat, aliat la guvernare al premierului conservator David Cameron, a afirmat că evenimentele sportive ar trebui să facă parte dintr-o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei.
'Nu putem permite ca acest joc magnific să fie pătat de agresiunea oribilă a Rusiei asupra frontierei ucrainene', a declarat Nick Clegg.
'Nu este vorba doar despre faptul că Vladimir Putin ar exploata această afacere, dar cred că restul lumii ar părea că dă dovadă de o mare slăbiciune şi ar fi acuzat de o lipsă de sinceritate dacă nu suntem pregătiţi să-i tăiem craca de sub picioare', a adăugat el.
Potrivit lui Nick Clegg, 'Vladimir Putin nu poate testa în permanenţă răbdarea comunităţii internaţionale până la punctul de ruptură, destabilizând o ţară vecină, protejându-i pe separatiştii armaţi în estul Ucrainei, iar apoi păstrându-şi privilegiul şi onoarea de a primi distincţii în calitate de gazdă a Campionatului Mondial din 2018'.
'Boicoturile sportive nu au permis decât rar rezolvarea problemelor, şi de aceea nu am o părere foarte bună despre o astfel de propunere', a declarat în această săptămână Theo Zwanziger, membru al comitetului executiv al FIFA şi fost preşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal.
Hotărâtă să-şi înăsprească tonul faţă de Rusia după tragedia aeriană din estul Ucrainei, Uniunea Europeană i-a sancţionat pe şefii serviciilor de informaţii ruse pentru implicarea lor în criza ucraineană şi ar urma să treacă la un nivel superior, prin adoptarea pentru prima dată a unor sancţiuni economice de anvergură.
Uniunea Europeană şi SUA îi acuză pe separatiştii proruşi că au doborât avionul Malaysia Airlines la 17 iulie, provocând moartea celor 298 de persoane aflate la bord.