x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia şi-a sporit prezenţa militară în Crimeea,relevă imagini din satelit publicate de serviciile de informaţii americane

Rusia şi-a sporit prezenţa militară în Crimeea,relevă imagini din satelit publicate de serviciile de informaţii americane

12 Iun 2019   •   20:45
Rusia şi-a sporit prezenţa militară în Crimeea,relevă imagini din satelit publicate de serviciile de informaţii americane

Cinci baterii antirachetă S-400, precum şi trupe şi avioane de vânătoare suplimentare desfăşurate de Moscova în Crimeea îi permit Rusiei să controleze situaţia la Marea Neagră, dar capacităţile sale constituie o ameninţare pentru stabilitatea în Europa şi în Orientul Mijlociu, notează miercuri portalul Defence One.

Rusia şi-a sporit numărul de trupe, avioane şi de capacităţi militare în Crimeea, potrivit unor oficiali americani din domeniul serviciilor de informaţii, observatorilor şi noilor imagini din satelit care dezvăluie locurile de amplasare ale noilor sisteme de apărare antiaeriană S-400 şi modernizarea bazelor rămase din epoca sovietică, ceea ce reprezintă o acumulare 'semnificativă' de forţe în ultimele 18 luni.

Potrivit acestor oficiali şi observatori regionali, suplimentarea capabilităţilor militare în Crimeea conferă Moscovei un control defensiv mai mare în zona Mării Negre, în timp ce bombardierele sale strategice şi navele sale de luptă sunt mai aproape de Orientul Mijlociu.

În fotografiile realizate între ianuarie 2018 şi aprilie 2019 de către compania privată de satelit Planet Labs şi date publicităţii de Defence One se văd cinci baterii S-400, cinci sisteme de apărare aeriană S-300, precum şi avioane de luptă în patru locuri. Imaginile arată, de asemenea, îmbunătăţiri ale facilităţilor militare din perioada sovietică.

În opinia observatorilor, aceasta sugerează mai degrabă că Moscova nu are nicio intenţie să restituie într-un orizont de timp apropiat teritoriul ucrainean pe care l-a capturat în 2014.

O astfel de acumulare de forţe 'sugerează că Rusia este interesată să poată exercita un control mai mare asupra Mării Negre, ceea ce îi oferă posibilitatea de a-şi proiecta forţa dincolo de zona imediată', declară Sarah Bidgood, directorul Programului de neproliferare în Eurasia de la Middlebury College's James Martin Center for Nonproliferation Studies. 'Aceasta este o acumulare importantă (de forţe). NATO se va afla sub presiune crescândă din partea aliaţilor din regiune pentru a arăta că este capabilă să împiedice încercările Rusiei de a obţine un control mai mare asupra Mării Negre', a subliniat aceasta.

Liderii occidentali sunt preocupaţi de faptul că Rusia îşi poziţionează forţele armate astfel încât să poată închide calea de navigaţie spre Mediterana, un traseu-cheie de aprovizionare a operaţiunile sale în Siria. Unii parlamentari americani au cerut o prezenţă militară occidentală sporită în zonă pentru a contracara această posibilitate.

Armata rusă dispune în prezent de 81 de avioane şi elicoptere în Crimeea, notează Defense One. Flota rusă din Marea Neagră a fost recent completată cu 10 vase militare care pot lansa rachete de croazieră Kalibr, şase submarine diesel electrice şi patru nave de suprafaţă, a declarat un oficial din serviciile secrete ale SUA. La ora actuală, racheta Kalibr poate atinge ţinte la o distanţă de până la 2.400 kilometri, în condiţiile în care Rusia susţine că lucrează în prezent la o nouă versiune care să aibă o rază de acţiune de până la 4.500 km.

Un alt reprezentant al comunităţii de informaţii din Statele Unite afirmă că rachetele de tipul Kalibr permit flotei ruse 'să lovească ţinte din afara Mării Negre, inclusiv Europa de Sud şi Siria, chiar fără a părăsi portul Sevastopol', unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră.

Din 2014, Rusia a adăugat un batalion aeropurtat la brigada de infanterie maritimă care se afla în Crimeea încă din anii 1990, dublând forţa totală de aici la aproximativ 30.000 de soldaţi. Moscova prevede să-şi suplimenteze trupele din Crimeea cu alţi 13.000 de militari în următorii patru ani, a indicat în acelaşi timp unul din cei doi reprezentanţi ai serviciilor secrete americane, citaţi de Defence One.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia crimeea