'Forţele armate din cele două ţări, forţele ruse şi iordaniene, au convenit pentru coordonarea acţiunilor, între care cele ale forţelor aeriene în Siria', a declarat Lavrov presei, adăugând că un mecanism în acest sens a fost stabilit la Amman. Iordania este aliată a SUA şi face parte din coaliţia împotriva organizaţiei jihadiste Statul Islamic.
În cursul unei conferinţe de presă comune cu Serghei Lavrov, ministrul iordanian de externe, Nasser Judeh, a subliniat necesitatea unei 'coordonări strânse cu Rusia, în special între cele două armate, de o parte şi de cealaltă'. El a adăugat că speră ca acest mecanism de coordonare 'să fie eficace pentru a combate terorismul în Siria'.
Americanii şi aliaţii lor conduc o coaliţie internaţională împotriva SI şi acordă sprijin rebelilor sirieni inamici ai regimului de la Damasc. Rusia, aliat cheie al preşedintelui Bashar al-Assad, a lansat în urmă cu trei săptămâni o campanie de bombardamente aeriene în Siria. Washingtonul şi partenerii săi consideră că aceste raiduri ar fi mai degrabă destinate să-l salveze pe şeful statului sirian.
După întrevederea cu şeful diplomaţiei iordaniene, Serghei Lavrov a început o reuniune cvadripartită cu omologii săi american, John Kerry, saudit, Adel al-Jubeir, şi turc, Feridun Sinirlioglu.
Citește pe Antena3.ro


