Două armate epuizate luptă pentru estul Ucrainei. Poate vreuna dintre ele să dea o lovitură decisivă? Răspunsul la această întrebare pare deocamdată imposibil de oferit. Singura certitudine este aceea că frontul ucrainean a devenit scena unui război de uzură, între două tabere care au suferit pierderi uriașe și sunt aproape de extenuare.
Lecțiile Luhanskului
Ultimele trei luni ale războiului istovitor și sângeros din Donbas nu au semănat aproape deloc cu începutul invaziei rusești, care a consemnat incursiuni dispersate dinspre nord, est și vest, încheiate cu eșecuri usturătoare ale armatei lui Putin, în încercarea sa de a ocupa rapid Kievul și alte orașe cheie din Ucraina.
În schimb, după insuccesul inițial, efortul reorientat al Kremlinului a restrâns aria ofensivei rusești, care s-a axat pe cucerirea Luhanskului, în marșul spre Donețk, unde a fost direcționată cea mai mare parte a resurselor militare ale Moscovei.
„În a doua fază a acestui război, Rusia a revenit la elementele de bază.”, susține Max Bergmann, directorul programului pentru Europa al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, citat de CNN.
Acest lucru a dus la un progres lent, dar constant pentru Rusia, care a câștigat mai multe bătălii în ultimele săptămâni pentru orașe strategice și, de asemenea, a dezvăluit limitările arsenalului ucrainean. „Rușii și-au utilizat numărul superior de trupe și mijloace de artilerie și au bombardat forțele ucrainene, în timp ce au acționat într-un ritm lent.”, spune Bergmann.
Iar avantajele Rusiei în materie de armament și putere de foc au început să se vadă. „Toate formațiunile de război electronic, de apărare aeriană și blindate ale Rusiei pot fi concentrate pe zone foarte mici”, ceea ce le permite să „creeze o superioritate locală” față de pozițiile mai întinse și mai defensive ale Ucrainei, este de părere și Justin Bronk, analist militar principal la grupul de reflecție britanic „Royal United Services Institute”.
„Prima rundă a fost un knock-out obținut de Ucraina. În runda a doua, rușii au câștigat la puncte!”, conchide Bergmann, evaluând fazele de deschidere ale războiului.
La răscruce
Trei luni de război și-au pus însă amprenta asupra ambelor tabere, iar cucerirea Luhanskului aduce două armate epuizate la un punct de cotitură.
Toată lumea anticipează că următoarea mișcare a lui Putin va fi asaltul asupra zonei Donețk, care, dacă va fi capturată, ar îndeplini obiectivul principal al Kremlinului: ocuparea întregii regiuni Donbas din estul Ucrainei, teritoriu unde se află facțiuni separatiste susținute de Rusia încă din 2014.
Dar când și cum va avea loc acest lucru este încă neclar. În timp ce Rusia continuă atacurile aeriene pe diferite fronturi din Ucraina, Institutul pentru Studii de Război (ISW), grup de reflecție cu sediul în SUA, este de părere că trupele rusești se află în mijlocul unei pauze operaționale pentru „odihnă, refacere și reorganizare”.
„Forțele rusești vor continua probabil să se limiteze la acțiuni ofensive la scară mică, pe măsură ce își refac forțele și creează condițiile pentru o ofensivă mai semnificativă în următoarele săptămâni sau luni.”, este de părere ISW.
De altfel, ritmul câștigurilor teritoriale rusești a scăzut săptămâna trecută, după preluarea Luhanskului. Beneficiile unei anumite forme de pauză pentru ambele armate sunt evidente. Forțele rusești, epuizate, au nevoie de recuperare înainte de o nouă ofensivă pe scară largă, în timp ce armata ucraineană se află în plin proces de a primi și a se familiariza cu echipamentele militare occidentale. În această pauză, ucrainenii pot pregăti atât apărarea zonelor din Donețk pe care încă le dețin, cât și o contraofensivă în alte părți ale țării.
„Se pare că ne aflăm într-o stază, dar este un echilibru foarte instabil și nu știm în ce direcție se va rupe.”, este de părere Max Bergmann. „În spatele scenei, va exista un efort frenetic de ambele părți pentru a pregăti viitoarele ofensive. Tabăra care va folosi această perioadă mai eficient ar putea prelua avantajul atunci când se vor relua luptele totale.”, mai spune el.
Următoarea fază a luptelor pe scară largă s-ar putea să nu fie ultima, dar, foarte probabil, va determina viitorul regiunii centrale a Ucrainei. Analiștii occidentali susțin că aceasta va contribui în mod decisiv la stabilirea rezultatelor războiului.