Rusia va livra în iulie Turciei primele sisteme de rachete antiaeriene S-400
Rusia va face prima livrare a sistemelor de rachete S-400 către Turcia în luna iulie, au anunţat agenţii de presă ruse care au citat societatea rusă pentru export de armament Rosoboronexport, conform unor planuri stabilite anterior, relatează Reuters.
"Facem prima livrare în luna iulie în cadrul unor planurilor stabilite", a declarat Alexander Mikheev, director general al Rosoboronexport, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Planurile Turciei, ţară membră NATO, au iritat Washingtonul, care a ameninţat cu sancţiuni împotriva Ankarei în cazul în care va continua achiziţionarea acestor sisteme de apărare antiaeriană.
Turcia nu va renunţa să achiziţioneze rachete ruseşti S-400, în pofida presiunilor din partea Statelor Unite ale Americii, declara marţi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, înaintea unei întâlniri preconizate cu Donald Trump în marja summitului G20 din Japonia, relatează AFP.
"Problema sistemelor de rachete antiaeriene ruseşti S-400 este direct legată de suveranitatea noastră şi nu vom renunţa la acest subiect", a spus Erdogan într-un discurs rostit la Ankara în faţa membrilor partidului său, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), adăugând că livrarea sistemelor de rachete ruseşti va începe "luna viitoare".
"Turcia nu trebuie să negocieze cu nicio ţară, să ceară permisiunea, să nu mai vorbim să cedeze în faţa presiunilor atunci când este vorba de satisfacerea nevoilor sale de securitate", a adăugat şeful statului turc.
Aceste declaraţii survin în contextul în care Erdogan urmează să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump în marja summitului G20 care va avea loc vineri şi sâmbătă la Osaka, în Japonia. Întrevederea va avea loc cu o lună înainte de expirarea unui ultimatum pe care Washington l-a dat Ankarei să renunţe la rachetele ruseşti S-400, în caz contrar riscând sancţiuni.

Ştiri din .ro
Tabloul de bord al porcăriilor DNA

România se luptă cu Turcia pentru primul loc la numărul turiștilor străini în Bulgaria
Pedeapsa ridicolă primită de un cârciumar din Comarnic care şi-a otrăvit clienţii. Cinci dintre ei au murit în agonie
Tribunalul București a decis anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov
Macron: „Welcome back” în Acordul de la Paris privind schimbările climatice
Biden dă de pământ cu toate deciziile lui Trump

Statele Unite au un nou președinte. Joe Biden este al 46-lea președinte american

Explozie puternică în Madrid. Cel puţin trei morţi, un dispărut şi opt răniţi
Prefectul Capitalei anunță posibile relaxări ale restricțiilor, dacă rata de infectare se menține sub 3 în următoarele 48 de ore
VIDEO. Ultimele discursuri ale lui Donald Trump în calitate de președinte. „Am făcut ceea ce am venit să facem - și mai mult decât atât”/ „Ne revedem curând”
