Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) din Republica Moldova l-a convocat ieri pe ambasadorul României, Filip Teodorescu, pentru a-l informa "că grupuri de cetăţeni români intenţionează să se deplaseze, în perioada 26-28 martie, la Chişinau, pentru a participa la diferite activităţi publice cu caracter electoral".
Conform unui comunicat de presă remis de Grupul de acţiune "NOII GOLANI", totul a plecat de faptul că această formaţiune apolitică "a invitat în ultimile două săptămâni cetăţenii români să participe la serbările ce au loc la Chişinau în cinstea zilei de 27 martie", o zi care marchează "împlinirea a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, prin intermediul siteului romanism.net". În comunicat, Horaţiu Borca susţine că "Scopul deplasării membrilor şi simpatizanţilor grupului nostru este de a interacţiona direct cu românii de peste Prut, de a vedea care este situaţia în Basarabia la faţa locului şi de a participa la aniversarea paşnică a unei zile importante din istoria Romăniei". Grupul "Noii Golani" susţine că "în nici un caz nu vom participa la nici un miting electoral, grupul nostru fiind apolitic, singura politică pe care o susţinem fiind romănismul".
Reacţia Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova este considerată "greşită şi crează o tensiune artificială. Relaţia dintre populaţiile de pe cele două maluri ale Prutului, despărţite printr-o eroare a istoriei, sunt cele mai bune. Facem un apel la autorităţile române şi la instituţiile internaţionale specializate în respectarea drepturilor omului să supravegheze respectarea dreptului nostru la libera circulaţie, ca cetăţeni ai Uniunii Europene. Invităm încă o dată pe toţi românii ce nu şi-au uitat istoria ca pe data de 27 martie sa fie prezenţi la Chişinau".
Citește pe Antena3.ro