x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sârbii merg la urne pentru a-și alege președintele și parlamentul

Sârbii merg la urne pentru a-și alege președintele și parlamentul

03 Apr 2022   •   10:00
Sârbii merg la urne pentru a-și alege președintele și parlamentul

Sârbii vor vota duminică în cadrul alegerilor prezidențiale și parlamentare care îl opun pe președintele în exercițiu Aleksandar Vucic și Partidul său Progresist (SNS) unei opoziții care se angajează să lupte împotriva corupției și să îmbunătățească protecția mediului, scrie Reuters.

Vucic candidează pentru un al doilea mandat de cinci ani cu o promisiune de pace și stabilitate, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, care a pus Serbia sub presiunea Occidentului pentru a alege între legăturile sale tradiționale cu Moscova și aspirațiile de a adera la Uniunea Europeană.

Votul pentru cei aproximativ 6,5 milioane de alegători din Serbia se deschide la ora 05:00 GMT și se închide la ora 18:00 GMT.

Sondajele arată că Vucic, un conservator, poate să câștige în primul tur, în fața lui Zdravko Ponos, un general de armată în retragere care este candidatul coaliției proeuropene și centriste Alianța pentru Victorie.

Un sondaj al institutului de sondare Faktor Plus publicat miercuri în cotidianul Blic îl dădea câștigător pe SNS cu 53,6% din voturi. Alianța pentru Victorie s-a clasat pe locul al doilea, cu 13,7%, iar partenerul de coaliție al lui Vucic, socialiștii, pe locul al treilea, cu 10,2%. O grupare a ecologiștilor ar obține 4,7% din voturi, peste pragul de 3% necesar pentru a obține locuri în parlament, arată sondajul.

Opoziția a boicotat în mare parte alegerile parlamentare de anul trecut, permițând SNS și aliații săi să obțină 188 de locuri în parlamentul de 250 de locuri.

Invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a avut un mare impact asupra campaniilor electorale din Serbia, care încă își revine după războaiele din Balcani și izolarea din anii 1990.

Serbia este aproape în întregime dependentă de gazul rusesc, în timp ce armata sa menține legături cu armata rusă.

De asemenea, Kremlinul sprijină opoziția Belgradului față de independența Kosovo, fosta provincie sudică a Serbiei, cu populație predominant albaneză.

Deși Serbia a sprijinit două rezoluții ale ONU care condamnă invazia Rusiei în Ucraina, a refuzat să impună sancțiuni împotriva Moscovei.

 

(sursa: Mediafax)

×