x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şase militari ISAF au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Afganistan

Şase militari ISAF au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Afganistan

de Mediafax    |    17 Dec 2013   •   17:08
Şase militari ISAF au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Afganistan

Şase militari ai Forţei NATO în Afganistan au murit, marţi, în urma prăbuşirii unui elicopter în sudul ţării, a anunţat coaliţia, citată de AFP.

"O anchetă a fost iniţiată pentru a stabili cauza prăbuşirii. Potrivit primelor informaţii, nu au avut loc acţiuni ale rebelilor în sector în momentul prăbuşirii", a precizat Forţa NATO în Afganistan (ISAF) într-un comunicat transmis AFP.

Cu toate acestea, talibanii au afirmat că au doborât mai devreme în cursul zilei un elicopter american în provincia Zabul (sud).

NATO nu a precizat naţionalitatea celor şase militari morţi în acest presupus accident care se produce a doua zi după vizita-surpriză a premierului David Cameron la trupele britanice din cadrul bazei Camp Bastion, în provincia Helmand, un fief al talibanilor din sudul ţării.

Premierul Cameron a calificat ca fiind "misiune îndeplinită" eforturile trupelor occidentale în Afganistan, ţară care se află în război de peste trei decenii şi unde mai mulţi se tem de o nouă escaladare a violenţelor după retragerea forţelor NATO până la sfârşitul anului 2014.

Salutând efortul militarilor britanici, presa londoneză a criticat aspru afirmaţiile lui Cameron. "Este pur şi simplu o nebunie" să vorbeşti despre misiune îndeplinită, când "dovezi deprimante arată contrariul", a apreciat The Times.

×
Subiecte în articol: elicopter prabusit afganistan