x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Indonezia evacuează populația dintr-un sat în urma erupției vulcanului pe insula Java

Indonezia evacuează populația dintr-un sat în urma erupției vulcanului pe insula Java

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2022   •   18:20
Indonezia evacuează populația dintr-un sat în urma erupției vulcanului pe insula Java
Sursa foto: Hepta

Vulcanul care a erupt duminică în Indonezia, aruncând un nor de cenușă la 15 km spre cer a dus la evacuarea a aproape 2.000 de persoane, au anunțat, duminică, autoritățile, care au emis cea mai mare avertizare pentru zona din estul insulei Java, potrivit Reuters.

Nu au fost anunțate victime în urma erupției vulcanului Semeru, iar ministerul indonezian al transporturilor a declarat că nu există niciun impact asupra călătoriilor aeriene, dar au fost trimise notificări către două aeroporturi regionale pentru vigilență.

„Majoritatea drumurilor au fost închise încă de dimineață, iar acum plouă cu cenușă vulcanică și a acoperit priveliștea muntelui”, a declarat pentru Reuters, prin telefon, voluntarul comunitar Bayu Deny Alfianto, din apropierea vulcanului.

Semeru, cel mai înalt munte din Java, a erupt anul trecut, omorând peste 50 de persoane și provocând mii de strămutarea locuințelor.

Agenția indoneziană de atenuare a efectelor dezastrelor (BNPB) a declarat că 1.979 de persoane au fost mutate în 11 adăposturi, iar autoritățile au distribuit măști rezidenților.

Erupția a început la ora 2:46 a.m. (19.46 GMT, sâmbătă), iar eforturile de salvare, căutare și evacuare erau în curs de desfășurare.

Coloana de cenușă a vulcanului a ajuns la o înălțime de 15 km, a precizat Agenția japoneză de meteorologie, care inițial fusese în alertă în legătură cu posibilitatea ca vulcanul să declanșeze un tsunami. Ulterior, aceasta a exclus această variantă.

Erupția, la aproximativ 640 km la est de capitala Jakarta, urmează unei serii de cutremure în vestul insulei Java, inclusiv unul luna trecută care a ucis peste 300 de persoane.

Centrul indonezian pentru vulcanologie și atenuarea riscurilor geologice, PVMBG, a ridicat nivelul de activitate vulcanică la cel mai înalt nivel și a avertizat locuitorii să nu se apropie la mai puțin de 8 km de centrul de erupție al Semeru.

Norii de cenușă fierbinte s-au îndepărtat aproape 19 km de centrul erupției, a precizat acesta.

Șeful PVMBG, Hendra Gunawan, a declarat că un volum mai mare de magmă s-ar fi putut acumula în comparație cu erupțiile anterioare ale vulcanului, în 2021 și 2020, ceea ce ar putea însemna un pericol mai mare pentru o zonă mai mare.

„Norii fierbinți ai lui Semeru ar putea ajunge mai departe și la o distanță mai mare, unde există multe reședințe”, a spus el.

Într-o înregistrare video trimisă la Reuters de către poliția din zonă, sătenii au fost văzuți îndepărtându-se de pantele vulcanului, unii cu bunuri stivuite pe motociclete. Un pod avariat a fost acoperit de cenușă vulcanică.

Cu 142 de vulcani, Indonezia are cea mai mare populație din lume care locuiește în apropierea unui vulcan, cu 8,6 milioane de persoane aflate la mai puțin de 10 km de unul.

Cutremurul mortal de la sfârșitul lunii noiembrie care a lovit Java de Vest a avut magnitudinea 5,6, dar la o adâncime mică. Sâmbătă, un cutremur de 6,1 a avut loc la o adâncime mai mare, făcând oamenii să fugă din clădiri, dar nu a provocat pagube majore sau victime.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: indonezia vulcan