Lordul scoţian John Sewel, un bărbat căsătorit de 69 de ani, fost subsecretar de stat pentru Scoţia în guvernul lui Tony Blair, apare în compania a două prostituate în imaginile difuzate duminică de The Sun.
În una din imagini, Sewel a fost surprins prizând cocaină, în circumstanţe scandaloase. Într-o altă captură video, acesta semnează un cec de 200 de lire sterline pentru una dintre prostituate.
'Aceste dezvăluiri despre comportamentul lordului Sewel sunt şocante şi inacceptabile. Lordul Sewel a demisionat în această dimineaţă (duminică) din funcţia de preşedinte al comisiilor parlamentare', titlul oficial care desemnează postul de preşedinte adjunct al Camerei superioare a parlamentului britanic, a declarat într-un comunicat preşedintele Camerei Lorzilor, baroneasa Frances D'Souza. 'Aceste acuzaţii grave vor fi transmise responsabilului cu regulamentul din Camera Lorzilor, precum şi poliţiei pentru ca o anchetă urgentă să se desfăşoare', a adăugat ea.
Camera Lorzilor are posibilitatea de a-i exclude din parlament pe aleşii care nu respectă codul de conduită al instituţiei.
Membru pe viaţă în Camera Lorzilor după ce a fost înnobilat de către regină, lordul Sewel ar putea să fie primul lord care este exclus din parlament, potrivit noilor reguli la introducerea cărora a contribuit personal. El şi-a dat concursul la elaborarea unui cod de conduită pentru membrii legislativului britanic, care insistă ca lorzii să acţioneze 'cu altruism, integritate, responsabilitate, transparenţă şi onestitate', remarcă AFP.
Citește pe Antena3.ro

