Cu Donald Trump aparent de neoprit în cursa electorală internă, republicanii mai au foarte puţin timp pentru-şi evalua variantele de avarie. Controversatul miliardar stârneşte nemulţumiri tot mai mari în partid, pe măsură ce cucereşte stat după stat. Există variante de a-i bloca accesul la nominalizarea republicană, spun unii analişti americani. Dar e posibil ca asta să detoneze un butoi cu pulbere.
Trump este, în acest moment, singurul candidat care are şanse să obţină cele 1.237 de voturi ale delegaţilor care l-ar trimite pe cai mari în Convenţia Republicană din iunie din Cleveland. Dacă la alegerile primare şi întrunirile electorale rămase el nu reuşeşte să obţină aceste voturi, reuniunea republicanilor va începe cu un blocaj. Cei 2.472 de delegaţi prezenţi vor trebui să voteze chiar la Cleveland, de câte ori e nevoie, până se obţine majoritatea. Vechea gardă a partidului ar putea profita de asta ca să propună un alt candidat. Preşedintelui Convenţiei Naţionale Republicane, Reince Priebus, i-ar reveni dreptul de a-l submina pe Trump, dacă miliardarul nu încheie cursa electorală cu o majoritate clară. Va avea parte de o presiune imensă din partea celor mai mulţi republicani şi donatori. „Deja suntem într-o situaţie fără precedent. Cu toţii ştim că e foarte posibil să avem parte de o convenţie cu final deschis. Lăsăm lucrurile să curgă. Abia peste o lună, cel puţin, o să avem o idee mai clară despre ce se întâmplă”, este de părere John E. Sununu, unul dintre coordonatorii campaniei republicanului John Kasich. „Cheia victoriei la o convenţie disputată este să îţi solidarizezi partizanii şi să îi faci să vorbească pe o singură voce. Iar vechi practici precum traficul de influenţă şi trocurile politice vor fi la ordinea zilei. Asta fac deja forţele anti-Trump: se pregătesc să comită cel mai mare, dar sută la sută legal, jaf din istoria Americii”, se arată într-o analiză Bloomberg.
Violenţele de la câteva dintre recentele mitinguri electorale ale lui Trump i-au determinat pe preşedintele Barack Obama, dar şi pe republicani reprezentativi să îl critice deschis pe miliardar. David Farber, profesor la Universitatea Temple din Philadelphia, a comentat, pentru Bloomberg, că au mai existat episoade violente în politica americană, cel mai recent la Convenţia Democrată din 1969. Dar, spune profesorul Farber, nu există precedent pentru ameninţarea lui Trump cum că se vor isca revolte dacă îi e refuzată nominalizarea.
Donald Trump și-a asigurat, deocamdată, 673 de delegați, din totalul de 1.237 necesari pentru nominalizarea republicană. Până acum nu s-a mai întâmplat ca un candidat care obține majoritatea voturilor să fie respins în cadrul convenției partidului.
Ultima fază a alegerilor primare are loc pe 7 iunie. Până atunci, foarte important va fi ce se întâmplă în California, unde candidații republicani luptă pentru votul a 172 de delegați