The next test of the West” (“Revoluţia decolorată. Următorul test al Occidentului”), articolul semnat de William Schreiber avertizează că, în caz contrar, alegerile din R.Moldova ar putea avea ca efect “un simulacru” de revoluţie populară, datorită generaţiei de “tineri nerăbdători să cunoască avantajele economice ale statutului de membru al Uniunii Europene”.
Potrivit experţilor, Occidentul ar trebui să susţină dorinţa de schimbare a ţărilor fără valori democratice solide, exercitând presiuni asupra liderilor lor pentru a-şi îmbunătăţi calităţile de conducere. “Nu suntem în 1989 în Republica Moldova”, susţine Damon Wilson, vicepreşedinte al Consiliului Atlantic. “Dar aş spune că există o oportunitate reală de consolidare a sistemului democratic şi pluralist”, a adăugat el.
Occidentul ar trebui să ofere sprijin oricărui câştigător al alegerilor de duminică, este de părere Wilson, argumentând că incapacitatea liderilor “Revoluţiei portocalii” din Ucraina de a se înţelege a dus la dezamăgire şi apatie în rândurile alegătorilor. În cazul guvernării într-o ţară ca R. Moldova, “trebuie să dovedeşti beneficiile unor alegeri democratice”, iar “realitatea este că, în ziua care urmează alegerilor, oricine ajunge la putere se confruntă cu o situaţie foarte dificilă”, a continuat Wilson. “Indiferent cine ajunge la putere duminică, R.Moldova probabil că nu va deveni prea repede un paradis economic. Dar, cu ajutorul adecvat de la vecinii săi, ţara ar putea să arate mai europeană”, conchide vicepreşedintele Consiliului Atlantic, citat de Newsweek.