Rusia este o mare putere şi are o influenţă enormă, a declarat directorul CIA, John Brennan, într-un interviu pentru canalul american de televiziune Fusion, destinat hispanicilor.
"Aceasta este o mare putere. Aceasta este o ţară care are o influenţă enormă, mai ales în partea sa de lume", a spus Brennan, potrivit RIA Novosti, citată de Agerpres.
În interviu, Brennan a confirmat prima dată în public deplasarea sa recentă în Ucraina.
"Am fost la Kiev acum cincisprezece zile. M-am dus să iau contact cu aliaţii şi prietenii noştri ucraineni", a confirmat directorul CIA, care a precizat că după aceste contacte ar putea să urmeze un transfer de informaţi şi mijloace către partea ucraineană, de care aceasta are nevoie pentru restabilirea ordinii în ţară.
Iniţial, Washingtonul a infirmat vizita directorului CIA la Kiev, dar ulterior Casa Albă a recunoscut că această vizită a avut totuşi loc, subliniind că Brennan nu a oferit niciun suport noilor autorităţi de la Kiev în lansarea operaţiunii tactice în estul ţării, aşa cum insinuase Moscova.