x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şeful NATO se teme ca Rusia să nu foloseacă arme chimice într-o operaţiune "false flag" în Ucraina

Şeful NATO se teme ca Rusia să nu foloseacă arme chimice într-o operaţiune "false flag" în Ucraina

15 Mar 2022   •   19:29
Şeful NATO se teme ca Rusia să nu foloseacă arme chimice într-o operaţiune "false flag" în Ucraina
Sursa foto: Hepta

NATO a avertizat marţi Rusia să nu încerce să folosească arme chimice în Ucraina şi a anunţat că îşi întăreşte apărarea pe flancul estic prin sisteme anti-rachetă Patriot în Polonia şi Slovacia, potrivit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează AFP şi EFE.

"Rusia lansează acuzaţii absurde despre laboratoare biologice şi arme chimice în Ucraina. Este o nouă minciună. Dar suntem îngrijoraţi de faptul că Moscova ar putea organiza o operaţiune clandestină, 'false flag', care să includă eventual arme chimice", a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă înaintea unei reuniuni de miercuri a miniştrilor Apărării din NATO.

"Folosirea de arme chimice ar fi o încălcare a tratatului privind interzicerea armelor chimice, semnat şi de Rusia", a avertizat el.

"Rusia a mai folosit în trecut agenţi chimici împotriva unor opozanţi politici", a reamintit şeful NATO.

"Crearea unui pretext pentru utilizarea unei arme chimice este inacceptabilă. Preţul ar fi extrem de mare, însă nu vreau să speculez în legătură cu răspunsul militar al NATO", a insistat el.

Stoltenberg nu a dorit să confirme dacă săptămâna viitoare va fi organizat un summit extraordinar al NATO la Bruxelles, cu ocazia unei vizite a preşedintelui american Joe Biden în Europa.


Alianţa îşi întăreşte apărarea pe flancul estic prin activarea în premieră a forţei sale de reacţie rapidă şi prin desfăşurarea unor sisteme anti-rachetă Patriot de către SUA în Polonia şi de către Germania şi Olanda în Slovacia, a reamintit  Jens Stoltenberg.
 

×
Subiecte în articol: Jens Stoltenberg