x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SELFIE MORTAL pe malul Gangelui. 7 tineri au murit înecați

SELFIE MORTAL pe malul Gangelui. 7 tineri au murit înecați

23 Iun 2016   •   15:11
SELFIE MORTAL pe malul Gangelui. 7 tineri au murit înecați

Şapte tineri s-au înecat în fluviul Gange din India după ce unul dintre ei s-a dezechilibrat în timpul unei sesiuni de fotografii selfie, a declarat joi poliţia locală citată de agenţia de presă Xinhua.

  "Şapte tineri au plecat ieri să facă o baie în râul Gange şi unul dintre ei, în timp ce facea fotografii selfie, şi-a pierdut echilibrul şi a fost măturat de un curent puternic de apă", a declarat un oficial al poliţiei. "Cei şase prieteni care îl însoţeau s-au înecat pe rând încercând să se salveze unii pe alţii", a precizat sursa citată. Poliţia nu a mai putut decât să aducă trupurile la mal.

    Decesele au avut loc în districtul Kanpur, la aproximativ 89 de kilometri vest de oraşul Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh din estul Indiei.

    Autorităţile indiene au declarat la începutul acestui an 16 zone în care sunt interzise fotografiile selfie din jurul capitalei financiare Mumbai, după ce mai multe decese au fost raportate în timpul sesiunilor foto de autoportrete. Locaţii care includ populare faleze marine, cum sunt Bandra Bandstand, Marine Drive şi Juhu Chowpatty, au fost declarate nesigure pentru selfiuri de către poliţia din Mumbai.

    Măsura a avut ca scop descurajarea oamenilor de a se expune riscurilor în timpul sesiunilor de selfie, devenite un element de cultură populară în întreaga lume, menţionează agenţia Xinhua.AGERPRES

×
Subiecte în articol: selfie mortal inecati in gange