x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Separatiştii ucraineni din estul ţării anunţă începerea retragerii tancurilor de pe linia frontului

Separatiştii ucraineni din estul ţării anunţă începerea retragerii tancurilor de pe linia frontului

03 Oct 2015   •   13:04
Separatiştii ucraineni din estul ţării anunţă începerea retragerii tancurilor de pe linia frontului

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au dat asigurări sâmbătă că au început retragerea tancurilor de pe linia frontului, într-un gest menit să consolideze regimul de încetare a focului în regiunea unde conflictul ce durează de 17 luni a făcut peste 8.000 de morţi.

'Un convoi de tancuri tocmai a luat direcţia noului loc de staţionare, la o distanţă de 15 kilometri de linia frontului', a anunţat agenţia oficială a republicii separatiste Lugansk, potrivit AFP.

Retragerea tancurilor şi a pieselor de artilerie de calibru mai mic de 100 mm dintr-o zonă de 15 kilometri, de o parte şi alta a liniei frontului, a fost convenită în această săptămână între părţile implicate în conflict.

În acelaşi timp, rebelii din republica separatistă vecină Doneţk au anunţat vineri că ei pregătesc terenuri militare pentru a-şi retrage armele uşoare, 'ministrul apărării' din regiune, Vladimir Kononov, precizând că retragerea va începe după ce acest proces se va încheia în Lugansk.

Armata ucraineană nu dispune, deocamdată, de informaţii în acest sens, a declarat un purtător al său de cuvânt.

În ceea ce priveşte retragerea armelor ucrainene, aceasta ar urma să înceapă sâmbătă, după cum declara vineri preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, în contextul reuniunii de la Paris cu preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel.

În cadrul întâlniri lor de la Paris, cei patru lideri, artizani ai acordurilor de la Minsk pentru estul Ucrainei, au recunoscut însă imposibilitatea încheierii procesului de pace până la sfârşitul acestui an, aşa cum este prevăzut în aceste acorduri semnate în februarie în capitala belarusă. AGERPRES

×