x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Seria de cutremure din Santorini nu se oprește. Sute de seisme, în ultimele zile

Seria de cutremure din Santorini nu se oprește. Sute de seisme, în ultimele zile

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2025   •   13:15
Seria de cutremure din Santorini nu se oprește. Sute de seisme, în ultimele zile

Seria de cutremure din insula Santorini nu se oprește. Sute de seisme s-au produs în ultimele zile, iar cel mai mare a avut magnitudinea de 5,2. Seria ar putea continua până în martie, avertizează specialiștii.

Mai multe cutremure au fost înregistrate în timpul nopții de luni spre marți în largul coastei insulelor Santorini și Amorgos. Un cutremur s-a simțit și la Atena, oraș aflat la 200 km de epicentru, a anunțat un institut din capitala Greciei, citat de Le Figaro. Cel mai puternic cutremur, cu magnitudinea 5,2 s-a produs luni la ora locală 22.16. Cutremurul nu a provocat pagube.

Două ore mai târziu, în aceeași zonă a Mării Egee, a fost înregistrat un nou cutremur cu magnitudinea 5, urmat în aproximativ 10 minute de alte două seisme cu magnitudinea 4. Dimineață au fost alte cutremure, inclusiv un seism de 4,4.

Experții cred că seria de cutremure care a forțat peste 11.000 de oameni să părăsească Santorini de la începutul lunii februarie, ar putea ține până în martie. Peste 12.800 de cutremure au fost înregistrate în perioada 26 ianuarie – 8 februarie în zona maritimă dintre aceste două insule turistice ale arhipelagului Ciclade, potrivit laboratorului de seismologie al Universității din Atena (EKPA). Doar pe 9 februarie au fost detectate 102 cutremure.

Autoritățile au declarat stare de urgență pe insulă până pe 3 martie. Școlile de pe Santorini, precum și de pe Amorgos și vecinii săi, care sunt închise din 3 februarie, vor rămâne așa cel puțin până vineri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: santorini cutremure grecia